Accident rutier la Cahul. Trei copii au fost internaţi în stare gravă în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei copii cu vârstă cuprinsă între unu şi cinci anii au ajuns în stare gravă la spitalul raional Cahul, după ce au fost victimele unui accident rutier în amiaza zilei de sâmbătă

Accidentul s-a produs pe traseul Cahul-Moscovei, când automobilul de model Renault, unde se aflau cinci persoane, a derapat de pe traseu şi s-a izbit violent într-un copac. În urma impactului, şoferul dar şi soţia acestuia s-au ales cu leziuni corporale uşoare, fără a fi spitalizaţi, iar cei trei copii, care se aflau în autoturism, au fost transportaţi în stare gravă la spital.

La faţa locului a fost necesară, intervenţia salvatorilor,  pentru tractarea automobilului şi îndepărtarea acumulatorului din vehiculul avariat. Pompierii au mai avut misiunea de a curăţi cu spumogen parte carosabilă. Combustibilul scurs risca să se aprindă. Organele de drept urmează să stabilească toate circumstanţele. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale recomandă conducătorilor auto să fie prudenţi în trafic şi să pornească la drum după ce autoturismele sunt verificate tehnic.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite