Şoferul care a accidentat mortal un poliţist în comuna Coşniţa, condamnat la trei ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO pexels. com
FOTO pexels. com

Şoferul care acum trei luni a accidentat mortal un poliţist la Coşniţa a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de patru ani. De asemenea, acesta a fost obligat să achite succesorului părţii vătămate un prejudiciu moral în mărime de 200.000 lei.

Procurorii au demonstrat vinovăţia inculpatului de „încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, soldată cu decesul unei persoane, infracţiune comisă în stare de ebrietate”.

Tragedia s-a produs pe 3 februarie curent, când inculpatul, care conducea un BMW în stare de ebrietate pe traseul Dubăsari – Chişinău, a pierdut controlul maşinii şi a intrat pe acostamentul din sensul opus, tamponând un pieton care staţiona în adiacentul comunei Coşniţa.

Impactul a fost atât de violent, încât victima, în vârstă de 28 de ani, a decedat pe loc. Potrivit informaţiilor, acesta era agent de patrulare şi în acea zi se afla în afara orelor de serviciu.

Rezultatele testării alcoolscopice au arătat că, în momentul accidentului, inculpatul avea o concentraţie de alcool în aerul expirat de 0,86 mg/l, iar în sânge concentraţia de alcool indica 1,63 g/l.

Fiind audiat de procurori, conducătorul auto şi-a recunoscut integral vina.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite