VIDEO Peste 1.000 de elevi într-un flash-mob împotriva traficului de persoane. „Nu eşti de vânzare – Alege pentru binele tău!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua Mondială de Luptă împotriva Traficului de Persoane a fost marcată şi în acest an în cele patru oraşe ale judeţului Sălaj, prin activităţi de tip flash-mob.

Peste 1.000 de elevi de gimnaziu şi liceu din Zalău au participat joi, 18 octombrie, la flash-mob-urile organizate în centrul municipiului, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Traficului de Persoane.
Pe parcursul a patru minute, tinerii şi consilierii şcolari care i-au însoţit au stat nemişcaţi, simbolizând, astfel, îngrădirea libertăţii de mişcare a victimelor traficului de carne vie. În acest interval, elevii au purtat pancarte şi bannere inscripţionate cu mesaje precum "Fiinţele umane nu au preţ", "Vindeţi flori, nu minciuni", "Priveşte, gândeşte, alege", "Afacerile se fac cu produse, nu cu oameni", "Spune NU traficului de persoane" sau "Nu eşti de vânzare", pentru a informa populaţia cu privire la amploarea şi cauzele traficului de persoane şi a populariza modalităţile luptă împotriva acestui fenomen.

"Flash-mob-urile încheie, practic, proiectul “Nu eşti de vânzare – Alege pentru binele tău!”, al Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Socială Sălaj, un proiect care a cuprins şi sesiuni de informare susţinute de către consilierii şcolari cu elevii, pe tema prevenirii traficului de persoane, ateliere de lucru în care au fost confecţionate bannerele", a explicat Anca Dragoş, consilier şcolar în cadrul CJRAE Sălaj.

Acţiuni similare au avut loc tot joi şi în oraşele Şimleu Silvaniei, Jibou şi Cehu Silvaniei.

Din 2006, 18 octombrie a fost declarată Ziua Europeană de luptă împotriva Traficului de Persoane, fiind marcată în toate statele UE. În prezent, traficul de persoane este a doua cea mai profitabilă afacere ilegală după traficul de droguri. Unul din motivele pentru care este o afacere profitabilă este că, spre deosebire de droguri, o persoană poate fi revândută. Aproximativ 62% din traficul de persoane din Uniunea Europeană se face în scopul exploatării sexuale iar locul secund e ocupat de traficul prin muncă forţată. Printre celelalte tipuri de trafic de persoane există obligarea la cerşetorie, la comiterea de fapte ilegale şi altele.

Citiţi şi:

Investiţia de 5 milioane de lei cu care autorităţile îşi propun să rezolve criza locurilor din creşe

FOTO Invazie de cosmonauţi, rachete şi războinici galactici de Săptămâna Mondială a Spaţiulului Cosmic. Peste 700 de copii au făcut o călătorie imaginară prin Univers

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite