Top 6 rase de câini uriaşi. Deţinătorul recordului mondial pentru cel mai înalt patruped
0În ciuda dimensiunii lor, câinii din rasele gigant sunt, în general, animale temperate, iubitoare, loiale şi foarte inteligente.
De-a lungul istoriei, aceşti uriaşi au fost preferaţi pentru activităţi precum paza animalelor, protejarea teritoriului, dar şi pentru vânătoare. Astăzi, cei mai mulţi dintre ei sunt folosiţi doar ca animale de companie. Iată şase dintre cele mai mare rase de câini din lume.
1. Dog german
Dogul german sau Marele danez este o rasă din categoria câinilor de pază cu temperament calm, constituţie solidă şi aspect nobil. Devotat unui singur stăpân, şi-a câştigat titlul de cel mai înalt câine din lume, putând atinge un metru înălţime. Recordul mondial este deţinut de Zeus, un dog german din Michigan, cu cei 112 centimetri ai săi la nivelul umărului şi doi metri când se ridică pe labele din spate.
Dacă la capitolul dimensiune sunt campioni, la durata medie de viaţă nu reuşesc să atingă performanţe similare, trăind între 6 şi 8 ani.
2. Mastiff napoletan
Avându-şi originea în sudul Italiei, Mastifful este un câine de pază masiv, musculos, ce poate ajunge până la 60-70 cm înălţime şi peste 70 kg. În ciuda aspectului său blând şi a firii lui afectuoase, vorbim despre un patruped neînfricat şi extrem de protector casa şi curtea, ceea ce îl face un câine de pază ideal. Când stăpânul sau cei pe care îi acceptă sunt în pericol, Mastifful devine foarte agresiv şi greu de stăpânit.
3. Dog de Bordeaux
Una dintre cele mai vechi rase de câini din Franţa, dogul de Bordeaux măsoară între 70 şi 80 cm şi cântăreşte între 60 şi 80 kg. Acest animal puternic, curajos, inteligent şi jovial a fost folosit la vânătoare de bouri sălbatici, urşi, mistreţi, lupi, în luptele împotriva animalelor sălbatice, în cadrul unor jocuri agreate de public, dar şi pentru paza turmelor.
Deţine cel mai mare craniu din lumea canină în raport cu dimensiunile corpului.
4. Terra Nova
Spre deosebire de majoritatea raselor de dimensiuni mari, aceştia câini nu a fost crescuţi pentru pază. Scopul lor iniţial era de a-i ajuta pe marinari, forţa lor impresionantă permiţându-le să tragă cu uşurinţă plasele pescarilor şi frânghiile bărcilor. Înotător desăvârşit, Terra Nova este utilizat în operaţiuni de salvare din apă, însă poate fi şi un animal de companie afectuos şi prietenos. Din acest din urmă motiv, această rasă a fost supranumită "Uriaşul blând".
Masculii cântăresc între 60 şi 70 kg, iar femelele, între 45 şi 55 kg. Recordul pentru această rasă este deţinut de un exemplar care cântărea 120 kg şi avea peste 180 de centimetri de la nas la coada.
5. Mastiff englez
Dacă Dogul german deţine recordul pentru cel mai înalt câine, campion la capitolul greutate este Mastifful englez, care poate cântâri până la 100 kg. Cel mai greu şi mai masiv câine care a trăit vreodată a fost un mascul din această rasă: Aicama Zorba a atins, în 1987, 156 kg, 94 cm la înălţimea umărului şi o lungime totală de 251 cm, de la bot la vârful cozii.
Această rasă magnifică a fost crescută special pentru luptele sângeroase cu alţi câini, cu urşi, tauri sau lei, pentru placerea oamenilor. Astăzi, este un excelent câine de pază, curajos şi neînfricat, dar şi un companion loial şi prietenos cu copiii.
6. Saint Bernard
Acest câine de talie mare îşi are originea în Alpii Elveţiei, unde a fost utilizat la vânătoare, dar şi la căutarea şi salvarea călătorilor, care rămâneau înzăpeziţi sau se rătăceau prin munţi. Saint Bernardul poate avea o greutatea de aproximativ 50-95 kg, iar înălţimea poate varia între 60 şi 70 cm.
Deşi este un câine masiv şi puternic, Saint Bernardul are un temperament extraordinar, remarcându-se prin inteligenţă, sensibilitate, calm, devotament şi afecţiune.
Mai puteţi citi: