FOTO Paştele tradiţional în Casa Birăiţii. Două familii, unite de sărbători de bătrâna casă

Casa Birăiţii, una dintre cele trei case bătrâneşti din muzeul "viu" de la Iaz, judeţul Sălaj, i-a reunit, de Paşte, pe foştii şi pe actualii proprietari, într-o sărbătoare ce a respectat ritualurile satului tradiţional românesc.

S-a mâncat miel fript la proţap, s-au ciocnit ouă roşii, s-a mâncat cozonac făcut în casă şi a fost multă, multă veselie. Totul s-a întâmplat în Casa Birăiţii din Muzeul de Artă Populară de la Iaz, acolo unde Ligia Bodea, o tânără de 22 de ani, a amenajat un sat al bunicilor, ce cuprinde trei case bătrâneşti, mobilate şi utilate exact ca în urmă cu o sută de ani.

Sărbătorile pascale de anul acesta au adus un moment special: foştii proprietari ai Casei Birăiţii, relocate aici în urmă cu doi ani dintr-o localitate vecină, au fost invitaţi să petreacă alături de noii proprietari ai bătrânei case - familia Ligiei.

”În a doua zi de Paşti, toţi urmaşii din familia Birăiţii, împreună cu prietenii şi cu familia noastră, au hotărât să petreacă sărbătorile pascale la Iaz, în Casa Birăiţii, care a fost relocată din localitatea Plopiş în anul 2013 în curtea Muzeului de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea. Această zi a fost prilej de bucurie, de reîntâlnire a generaţiilor care au locuit în această casă,  bucurându-se că sunt din nou împreună şi depănând amintiri din vremuri”, spune Ligia.

Pasiunea unui copil, transformată în muzeu

Ligia a început să lucreze la muzeul său încă de la vârsta de 10 ani, pornind de la casa bătrânească a bunicii ei, în care a adunat, treptat, obiecte tradiţionale găsite prin podurile localnicilor. Ulterior, copila devenită adolescentă a decis să se extindă, aşa apărând aici, în 2013, Casa Birăiţii.  Aceasta a fost construită de Dumitru Lupou la începutul anilor 1900. Lupou a fost primar al comunei Plopiş timp de 25 de ani neîntrerupt, între 1910 şi 1935, adică atât în perioada Imperiului Austro-Ungar, cât şi după înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, până la moartea sa, în anul 1935. În maghiară, primarului i se spune „birau“, de unde şi denumirea casei, care după moartea primarului a rămas soţiei acestuia, „birăiţa“.

„Ideea relocării mi-a venit în 2012. Mă plimbam cu tatăl meu prin Plopiş şi am zărit o casă care avea o arhitectură mai interesantă –  avea ornamente la prispă şi era conservată mult mai bine decât altele. Mi-a fost dat, imediat, să aflu că avea să fie dărâmată“, povesteşte Ligia.  A ştiut pe loc ce are de făcut, aşa că, împreună cu tatăl său, a luat legătura cu proprietarii şi a ajuns la o înţelegere pentru a o cumpăra, în vederea relocării ei. Odată încheiată tranzacţia, familia fetei a tocmit o echipă de meşteri care au desfăcut, bârnă cu bârnă, casa veche de peste un secol, toate componentele fiind remontate, apoi, în gospodăria de la Iaz, puţin mai sus de casa bunicii. „Am folosit la reconstrucţie doar lut, paie, apă şi var, fără ciment, iar de jur-împrejurul casei am făcut un gard de nuiele. Am apelat pentru asta la un meşter din Iaz, care mi-a spus că nu mai făcuse asta de 40 de ani“, povesteşte Ligia.

Remontarea casei a fost finalizată în toamna anului 2013, iar în scurt timp, ea s-a transformat într-un muzeu viu, în care tinerii care nu au avut niciodată ocazia de a trăi experienţa unei vacanţe la bunici, într-un sat tradiţional, au venit la Iaz şi au locuit câteva zile acolo, în condiţii foarte apropiate de cele oferite de satele de acum un secol. „Nu mi-a plăcut niciodată ideea de a merge într-un muzeu în care ţi se spune că nu ai voie să atingi exponatele. Aşa nu înţelegi nimic. Eu am vrut un muzeu viu, nu doar o casă în care se expune ceva. Am vrut un loc în care doritorii să se poată bucura de tihna vieţii de la ţară“, explică Ligia.

Prima experienţă de acest gen a avut loc la Crăciunul din 2013. Primii beneficiari ai muzeului viu de la Iaz au fost prietenii Ligiei şi prietenii acestora, care şi-au petrecut Sărbătorile acolo. Îmbrăcaţi cu toţii în straie populare, oaspeţii au recreat atmosfera de acum o sută de ani. „S-a dormit în pat cu saltea de paie şi am mâncat bucate pregătite după reţete vechi, culese de mine. Moşocoarnele (n.r. – un fel de brânzoaice) sunt o delicatesă, mai ales că le-am copt în cuptorul din tinda casei“, povesteşte Ligia. Dovadă că experienţa a fost una memorabilă este faptul că tinerii s-au întors la Iaz şi la Crăciunul din 2014.

Nu doar prietenii Ligiei pot face asta. Tânăra spune că oricine îşi doreşte să experimenteze acest stil de viaţă pe cale de dispariţie este binevenit la Iaz. Nu există o taxă pentru folosirea casei, trebuind asigurată doar o sumă modică pentru întreţinere pe durata şederii. În plus, pentru cei care se tem că viaţa la ţară înseamnă automat toaletă în fundul curţii, Ligia spune că, de dragul confortului, a fost făcută concesia amenajării unei băi.

Vă mai recomandăm:

O tânără din Sălaj şi-a făcut propriul sat tradiţional: muzeul viu în care poţi să retrăieşti vacanţele la bunici

Misterele Sălajului. Locurile care îţi dau fiori sau îţi pun imaginaţia la încercare

Jurnal de vacanţă: Aventură pe tărâmul plantelor carnivore, urmată de o invitaţie în „casa

bunicii“

Traseu de vacanţă pe două roţi, în Sălaj. Cum să-ţi încarci bateriile în miezul verii pe un tărâm fermecător