VIDEO Final neaşteptat în cazul câinelui chinuit, legat cu sfoară şi tras după căruţă până a sângerat
0După ce imaginile cu câinele în agonie au fost postate pe reţeaua de socializare, zeci de plângeri din ţară şi străinătate au fost depuse la Poliţia Sălaj.
Final neaşteptat în cazul poveştii câinelui din Sălaj legat cu sfoară şi tras dupa o caruţă până a sângerat. Maidanezul în vârstă de aproximativ un an şi jumătate a sensibilizat o ţară întreagă, videoul postat în august 2018, pe Facebook, în care animalul apărea prăbuşit pe asfalt şi sângerând înregistrând peste 300.000 de vizualizări în doar câteva zile şi mii de distribuiri.
Imaginile i-au revoltat pe internauţi, peste 50 de plângeri din ţară şi străinătate fiind depuse la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj, prin care se cerea identificarea făptaşilor şi pedepsirea lor.
Cu multe eforturi, câinele a fost găsit de către voluntari, botezat Khan şi trimis într-un adăpost. Totul a fost posibil graţie implicării Asociaţiei Adăpostul de câini din Baia Mare, care colaborează de peste trei ani cu un ONG din Anglia, Paws2Rescue. Graţia parteneriatului, sute de căţei din adăpostul băimărean îşi găsesc familii în această ţară. Aşa s-a întâmplat şi cu Khan, care, de câteva săptămâni se bucură de căldura unui cămin în care primeşte atenţia şi iubirea de care are nevoie.
Adoptat în Anglia
"Fiind un caz foarte mediatizat, a avut mare impact pe Facebook, iar cei din Anglia au reacţionat repede. Khan a stat în adăpostul asociaţiei noastre din august, până la începutul lunii decembrie, interval de timp în care i-am evaluat personalitatea, a primit vaccinurile necesare, a fost microcipat şi castrat", ne-au declarat reprezentanţii Asociaţiei Adăpostul de câini din Baia Mare, care au postat recent, pe contul de Facebook, o fotografie (foto jos - n.n.) în care căţelul se odihneşte în noua sa casă şi următorul mesaj:
"Ţineti minte câinele târât după căruţă în judeţul Sălaj, în această vară? Când am văzut poza am crezut ca a murit apoi, de epuizare. Însă după câteva zile, zeci de drumuri, telefoane şi plângeri la poliţie, l-am găsit, în viaţă. De atunci a trăit la noi în adăpost, aşteptând cuminte să fie adoptat. Norocul i-a suras recent, când a ajuns în Anglia! O diferenţă uriaşă! Mulţumim tuturor celor care au donat pentru el şi asociaţiei Paws2Rescue".

La doar câteva zile distanţă, pe acelaşi cont a fost postat un video trimis ONG-ului din Baia Mare de către noua familie a lui Khan, în care animăluţul se bucură de compania unui copil. "Diferenţa de civilizaţie, mentalitate şi empatie este enormă, din păcate. Pentru majoritatea, câinele în România trebuie să stea afară, de cele mai multe ori pe lanţ, într-o cuşcă rece, doar scândură, fără o pătură macar, uneori fără apă şi mâncare cu zilele. În mediul rural, din păcate, vedem asta mereu. Câini nesterilizaţi, fără microcip, care nasc alţi pui, abandonaţi apoi într-o cutie de carton pe marginea drumului sau duşi în padure. Câini otrăviţi, împuşcaţi, hăituiţi şi bătuţi. Puţinii câini care ajung să plece din ţară sunt norocoşi. Cei rămaşi însă...", au mai precizat voluntarii Adăpostului de câini din Baia Mare.
Familia care l-a adoptat pe Khan mai are grijă de alţi doi câini.
Ce a păţit autorul cruzimii
În urma zecilor de plângeri primite, IPJ Sălaj a deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de maltratare şi schingiuire a animalelor, pentru care legislaţia în vigoare prevede între trei luni şi un an de închisoare, sau amendă. Primele cercetări au stabilit că proprietarul căruţei, un bărbat de 33 de ani, ar fi luat câinii din apropierea unei pensiuni din localitatea Porţ, cu scopul de a-i duce la domiciliul lor din Pusta, situat la 32 de kilometri distanţă.
Potrivit oficialilor Poliţiei Sălăjene, dosarul a fost înaintat în 18 decembrie 2018 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei, cu propunere de clasare, procurorul dispunând sancţionarea contravenţională a autorului. În aceste condiţii, oamenii legii i-au aplicat o amendă de 2.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor articolului 5 din Legea 25/2004 privind protecţia animalelor, care stabilesc că "deţinătorii de animale au obligaţia de a asigura acestora, în funcţie de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă şi categorie de producţie, următoarele: un adăpost corespunzător; hrană şi apă suficiente; po şisibilitatea de mişcare suficientă; îngrijire şi atenţie; asistenţă medicală. Deţinătorilor de animale le este interzis să aplice rele tratamente şi cruzimi".
Citiţi şi: