Femeia - preot care are grijă de năpăstuiţi. Cum a renăscut un sat aproape mort după ce Irma Molnar a ajuns acolo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irma Molnar a ajuns în Jebucu în 1992
Irma Molnar a ajuns în Jebucu în 1992

Are grijă de zeci de copii orfani sau săraci din toată ţara şi, de câţiva ani, se îngrijeşte şi de bătrânii pe care familiile nu îi pot întreţine. Irma Molnar este femeia - preot de al cărei nume se leagă renaşterea unei comunităţi.

La începutul anilor 90, Jebucu era un sat care părea înscris pe drumul ireversibil al dispariţiei. Depopularea şi îmbătrânirea populaţiei, cauzate şi asociate cu lipsa oricărei perspective de a-ţi asigura, pe plan local, un rai de decent, au fost condiţiile pe care le-a găsit acolo Irma Molnar, o femeie - preot reformat ajunsă în Sălaj tocmai din Mureş. A primit postul de preot în Jebucu pentru că nici un preot  bărbat nu îl voia, iar asta a fost - după cum aveau să-şi dea seama mai târziu- şansa locuitorilor din sat.


Când a ajuns, în 1992 în sat, lucrurile nu stăteau deloc pe roze, iar primul lucru pe care l-a făcut, cu ajutorul soţului ei, Janos, şi al comunităţii, a fost să repare biserica şi casa parohială. De banii necesari au făcut rost cu ajutorul unei cunoştinţe din Germania, care vindea în străinătate pânzele cusute manuale de femeile pricepute din sat. Odată rezolvată problema bisericii şi casei parohiale, soţii Molnar s-au gândit cum să revigoreze comunitatea şi şi-au dat seama că ar putea face asta prin copii. Aşa le-a venit ideea să înfiinţeze un orfelinat, luând fiinţă Centrul de Plasament Bethesda” Jebucu. Orfelinatul a fost deschis în 1994, având 36 de copii. Pentru că imediat după deschidere s-a simţit nevoia unui spaţiu mai mare, în acelaşi ani a mai fost adăugată o clădire, finalizată în 1996, când a început construcţia şi la o nouă şcoală, cea veche devenind neîncăpătoare pentru cei aproape o sută de copii din centru şi din satele vecine, în care nu mai existau şcoli ori grădiniţe.

jebucu


”Centrul funcţionează în cadrul bisericii, aşa că putem să luăm copii din toată ţara. Dacă un preot ştie de un copil care are probleme în familie sau care a rămas orfan, ia legătura cu asistentul social, care face demersurile şi copilul ajunge la noi”, ne explică Irma Molnar.


Preotul spune că, în general, copiii aduşi aici ar trebui să aibă cel puţin trei ani, dar se fac şi excepţii, mai cu seamă atunci când este vorba despre fraţi, pentru care este foarte importantă rămânerea împreună.


Copiii rămân aici până la finalul clasei a VIII-a, după care, cei care doresc asta, sunt ajutaţi să urmeze liceul la Cluj Napoca, unde centrul are o clădire - internat, folosită atât de liceeni proveniţi de la Jebucu, dar şi de copii şi tineri fără adăpost din Cluj, care găsesc acolo, fie şi provizoriu, un acoperiş deasupra capului. Tot la internatul din Cluj funcţionează şi un centru de zi, unde copiii primesc o masă caldă şi îşi fac temele, după care se întorc în familii.


”Dacă învaţă bine, îi susţinem pe copiii noştri şi la facultate. Avem şi acum astfel de cazuri. Dacă vor să rămână în Jebucu după terminarea liceului, avem o casă unde pot să locuiască mai departe. Pe drumuri nu punem pe nimeni, pentru că ce rost ar mai avea atunci că i-am ţinut de la trei la 18 ani”, explică ea.


Din 2007, într-o localitate vecină, biserica din Jebucu a deschis şi un cămin de bătrâni, ce funţionează în administrarea unei fundaţii. 15 vârstnici sunt îngrijiţi, în acest moment, acolo, majoritatea din Sălaj şi din Cluj.


Pe lângă parohia din Jebucu, soţii Molnar au pus la punct şi o fermă, care asigură mare parte din hrana necesară centrului de plasament şi căminului de bătrâni şi oferă locuri de muncă tinerilor care de acolo şi sătenilor. Pe lângă grădini, solarii, ori vaci şi porci, gospodăria include şi o lăptărie, care procesează laptele obţinut de la vaci, o moară, o brutărie şi chiar şi o instalaţie de făcut suc de mere.

Vă mai recomandăm:

CAMPANIE pentru salvarea Casei Memoriale ”Iuliu Maniu”. Imobilul a ajuns pericol public (FOTO)

Iuliu Maniu, spaima Securităţii şi după moarte. Coposu, pus de comunişti să dea cu subsemnatul doar pentru că a vrut să-şi aducă aminte de marele lider ţărănist

FOTO Cum ne batem joc de testamentul lui Iuliu Maniu. Apel pentru salvarea casei memoriale a Sfinxului de la Bădăcin

S-au împlinit 62 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu. Mesajul emoţionant al preşedintelui Klaus Iohannis, în memoria Sfinxului de la Bădăcin

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite