UPDATE Europarlamentare 2014. Live text. La ora 21.00, prezenţa la vot în judeţul Sălaj a fost de 33,73%
0
Europarlamentare 2014, Sălaj. Puţin peste 200.000 de persoane sunt aşteptate la alegerile europarlamentare de duminică, 25 mai, în judeţul Sălaj. Acestea îşi vor exercita dreptul de vot în cele 312 secţii de votare amenajate.
UPDATE 22.58 Potrivit BEC, prezenţa la vot pentru ora 21.00 în judeţul Sălaj a fost de 33,73%.
UPDATE 8 Sălajul, peste media pe ţară la prezenţa la vot
Începând cu raportarea de la ora 19.00, Sălajul depăşeşte, pentru prima dată, media pe ţară în privinţa prezenţie la urne. Faţă de o media naţională de 26,52 la sută, în Sălaj votaseră la alegerile pentru Parlamentul European 27,27 la sută dintre alegătorii înscrişi în listele electorale, cifre ce plasează judeţul pe locul 20 la nivel naţional, cu trei poziţii mai sus faţă de raportarea precedentă. Distanţa dintre prezenţa din mediul urban şi cea din rural a crescut şi mai mult, în oraşe înregistrându-se o prezenţă de numai 18,72 la sută, în timp ce în mediul rural 34,13 la sută dintre sălăjeni au votat deja.
UPDATE 7Poliţia, sesizată în cazul de la Bocşa
BEJ Sălaj a decis, cu unanimitate de voturi, să sesizeze organele de Poliţie cu privire la unul dintre aspectele semnalate de UDMR în comuna sălăjeană Bocşa. Este vorba despre cazul persoanei pe numele căreia a fost formulată o cerere pentru urna mobilă, pentru care au fost prezentate documente medicale doveditoare din care rezulta că este netransportabilă, dar care s-a dovedit, atunci când la domiciliul său au ajuns reprezentanţii secţiei de votare cu urna mobilă, că se deplasează fără probleme. Mai mult, persoana respectivă, J.V., a precizat că nu a făcut o astfel de cerere şi că intenţiona să meargă să voteze la secţia de votare la care era arondat – cea de la şcoala din Sălăjeni.
UPDATE 7 Sălajul a mai urcat 5 locuri
Prezenţa la vot până la ora 16.00 a fost de 18,43 % în judeţul Sălaj. Potrivit locţiitorului BEJ Sălaj, Mirela Lazoc, în urban votaseră până la acea oră 13,24 la sută dintre locuitorii cu drept de vot, iar în mediul rural - 22,47 la sută. Dacă la ora 10.00 Sălajul era, după prezenţa la vot, pe locul 31, până la 13.00 a mai urcat trei locuri, până pe 28, pentru ca între 13.00 şi 16.00 să urce alte cinci locuri, ajungând pe 23.
UPDATE 6 Prima sesizare la alegerile europarlamentare din Sălaj: de-a alba neagra cu urna mobilă
Trei cazuri, toate în comuna sălăjeană Bocşa, au fost sesizate de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România – Filiala Sălaj la Biroul Electoral Judeţean în cursul după-amiezii. Biroul urmează se se întrunească pentru a analiza sesizarea UDMR.
Judecătorul Claudia Tomşa, preşedintele Biroului Electoral Judeţean Sălaj, a precizat, într-o conferinţă de presă, că în primul caz, este vorba despre o cerere de urnă mobilă pentru o persoană netransportabilă, situaţie demonstrată cu documente medicale doveditoare, dar în care, atunci când reprezentanţii secţiei de votare au ajuns cu urna la domiciliul persoanei în cauză, aceasta a spus că nu a făcut nicio cerere. Mai mult, persoana respectivă nu avea probleme de mobilitate, spunând că va merge să voteze la secţie. În celelalte două cazuri, este vorba tot despre cereri pentru urna mobilă, problemele apărând în momentul în care reprezentanţii secţiei s-au dus la domiciliul persoanelor presupuse a fi netransportabile şi nu le-au găsit acasă.
UPDATE 5 Sălajul urcă în clasamentul prezenţei la vot. 11,88 la sută la ora 13.00
Până la ora 13.00, în Sălaj au votat 11,88 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot se prezentaseră la urne. Cu acest procent, Sălajul se situează pe locul 28 la nivel naţional după prezenţa la vot.
Judecătorul Claudia Tomşa, preşedintele Biroului Electoral Judeţean, a precizat, într-o conferinţă de presă, că prezenţa în mediul rural este, şi la această raportare, mai mare decât cea din mediul urban. Mai exact, dacă în mediul rural au votat 13,91 la sută din alegători, la oraşe procentul de prezenţă la vot este de numai 9,28 la sută.
Prezenţa la urne în Sălaj până la ora 13.00 este semnificativ mai mică decât la alegerile europarlamentare din 2009, când până la această oră votaseră 13,4 la sută dintre sălăjenii cu drept de vot.
Raportările se fac pe baza datelor transmise de un eşantion de secţii de votare. Din Sălaj au fost selectate 51 de secţii.
UPDATE 4 Primarul Radu Căpîlnaşiu crede că de vină pentru prezenţa slabă în urban este vremea bună
Primarul municipiului Zalău, Radu Căpîlnaşiu, a votat la alegerile pentru Parlamentul European la secţia de la Şcoala "Mihai Eminescu". La ieşire a anticipat prezenţa slabă la vot în mediul urban, confirmată ulterior de datele statistice făcute publice de Biroul Electoral Central , punând-o pe seama condiţiilor meteo. "De vină este vremea bună. Populaţia din urban, profită, de regulă, de ea şi pleacă din oraş", a declarat edilul.
UPDATE 3: 10 voturi pentru europarlamentare vin din arestul IPJ

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj anunţă că în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Sălaj se află 11 încarceraţi şi arestaţi preventiv, dintre care 10 cu drept de vot. Dintre aceştia, 10 şi-au exprimat dorinţa de a-şi exercita dreptul de a vota. La nivelul judeţului sunt şi opt arestaţi la domiciliu, niciunul dintre aceştia nu a solicitat să voteze prin intermediul urnei speciale.
UPDATE 2 Sălăjenii, codaşi la prezenţa la vot
Potrivit centralizării realizate de Biroul Electoral Central, până la ora 10.00 în cele 312 secţii de votare din 4.1 la sută dintre cei peste 200.000 de sălăjeni înscrişi în listele electorale permanente.
Cu această prezenţă, Sălajul ocupă locul 31 la nivelul ţării şi se situează sub media naţională care era, la ora 10.00, de 4,61 la sută, mai mică în mediul urban, unde au votat doar 4,30 la sută dintre alegători, şi ceva mai mare în mediul rural, unde votaseră 5,03 la sută dintre românii cu drept de vot.
Cea mai mare prezenţă de vot s-a înregistrat în judeţul Olt, unde au votat 7,8 la sută dintre alegătorii înscrişi pe liste, iar cea mai mică în judeţul Maramureş, cu o prezenţă de numai 3.09 la sută. De altfel, patru dintre cele cinci judeţe cu cea mai scăzută prezenţă la vot sunt din Transilvania: Maramureş, Timiş, Sibiu şi Cluj.
UPDATE 1 Toate cele 312 secţii de vot din Sălaj au fost deschise, conform programului, la ora 7.00, nefiind raportate, până la această oră, incidente. O parte din liderii politici din judeţ au votat încă de la primele ore, printre aceştia numărându-se şi preşedintele PSD Sălaj, Tiberiu Marc, care a ajuns puţin după ora 8.00.
Tiberiu Marc a votat la secţia nr.12 din Zalău, organizată la Şcoala Gimanzială "Gheorghe Lazăr", unde a venit singur. Înaintea lui votaseră, potrivit reprezentanţilor biroului electoral al secţiei de votare, aproximativ 30 de alegători.

"Pentru România, libertăţile nu sunt încă depline. Nu facem parte din Schengen, deci libertatea d emişcare este încă limitată. Este important ca decizia legată de intrarea României în Scehngen să fie luată cât mai devreme, Nu în ultimul rând, este important votul de astăzi pentru că, în Europa, din păcate, extremele, şi cea de partea dreaptă, şi cea de pe stânga eşichierului politic, câştigă teren. Există riscul ca viitorul Parlament European să fie majoritar eurosceptic şi atunci toate politicile care vor avea efect în politicile naţionale vor avea de suferit". România are doar 32 din cei 751 de europarlamentari. Prin urmare, calitatea lor va fi cea importantă", a menţionat Tiberiu Marc câteva dintre motivele pentru care votul de azi este important.
Alegeri europarlamentare 2014, Sălaj. Potrivit datelor Biroului Electoral Judeţean Sălaj, în judeţ vor vota 200.171 de persoane. Cei mai mulţi votanţi sunt din municipiul Zalău, 57.865 de cetăţeni, iar cei mai puţini, din comuna Zalha, 764 de oameni. Urnele se deschid la ora 07.00 şi se închid la ora 21.00. În judeţ s-au amenajat 312 secţii de votare.
Cei 32 de europarlamentari români care vor fi aleşi îşi vor adjudeca mandatul printr-un sistem de vot proporţional, astfel încât fiecare opţiune a alegătorului, inclusiv absenţa de la urne, determină rezultatul final care va stabili ierarhia partidelor pentru a intra în Parlamentul European.
Biroul Electoral Central va centraliza voturile exprimate, fiind cel care stabileşte alocarea celor 32 de mandate în funcţie de numărul de voturi obţinut de fiecare partid, alianţă sau candidat independent.
Vă recomandăm şi:
De ce merg la vot la alegerile europarlamentare În condiţiile unei prezenţe la urne estimată la cel mult 30% dintre cetăţenii cu drept de vot, există voci care susţin boicotul la alegerile europarlamentare din 25 mai ca formă de sancţiune a clasei politice. Alţii susţin anularea votului ca instrument de presiune pentru reforma legilor electorale şi a partidelor politice. Am colectat aici o serie de păreri şi argumente ale celor care susţin participarea la alegerile europarlamentare.
Olandezii şi britanicii au dat startul alegerilor europarlamentare Secţiile de votare pentru alegerile europene au fost deschise joi dimineaţa în Olanda, către ora locală 7.30 (8.30, ora României), lansând un scrutin la nivel european care va desemna 751 de deputaţi în Parlamentul European (PE), pentru un mandat de cinci ani, relatează AFP.
Românii şi Europarlamentarele 2014: cele mai ciudate momente dintr-o campanie „mioritică, lipsită de viziune” Campania pentru europarlamentare 2014 din România nu a ieşit din tiparul campaniilor electorale anterioare, spun sociologii. Aceştia vorbesc despre o „campanie mioritică“, lipsită de viziune şi neinspirată din punct de vedere al comunicării, în care candidaţii au dovedit că nu au proiecte europene pentru România. O campanie din care nu au lipsit ciudăţeniile, din păcate „normale“ pentru ţara noastră.