După şapte decenii, testamentul lui Iuliu Maniu a fost respectat. Casa Memorială de la Bădăcin are proprietar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru a finaliza lucrările de restaurare, ar fi nevoie de aproximativ 200.000 de euro FOTO Cristian Borz
Pentru a finaliza lucrările de restaurare, ar fi nevoie de aproximativ 200.000 de euro FOTO Cristian Borz

Episcopia Greco-Catolică Oradea a reuşit, în cele din urmă, să devină proprietar al Casei Memoriale “Iuliu Maniu” de la Bădăcin. Documentele funciare care atestă acest lucru au fost emise la începutul lunii.

Numeroasele acţiuni întreprinse de Episcopia orădeană pentru a intra în posesia conacului de la Bădăcin, împlinind, astfel, dorinţa lui Iuliu Maniu, au avut, în cele din urmă, final fericit. Astfel, după 69 de ani de tărăgănări, monumentul istoric a intrat în proprietatea Episcopiei.

„ Nu mi-am pierdut speranţa că la un moment dat lucrurile se vor rezolva. Ţin să mulţumesc, în mod special, domnului Claudiu Balog, care a intocmit toată documentaţia necesară la O.C.P.I. oferind-o ca donaţie personală în această campanie”, a spus parohul Cristian Borz, cel care se duce mai departe visul lui Maniu.
Demersurile făcute nu au fost lipsite de piedici, determinate de statutul incert al imobilului. “Casa nu a fost înscrisă în Cartea Funciară, pentru că a fost construită în extravilan. Ne-a fost extrem de greu să identificăm numărul topografic al casei, pentru că deşi casa apărea în tot felul de registre şi toţi ştiau că există, ea nu figura în Cartea Funciară. Mai apoi, am făcut o ridicare topografică şi am înscris imobilul în CF fără acte, ca să putem dovedi că există. Doar aşa am reuşit să o introducem în masa succesorală şi să obţinem un supliment la certificatul de moştenitor”, a explicat preotul.

Potrivit spuselor sale, terenul de sub casă rămâne, deocamdată, în proprietatea Primăriei Pericei, fiind dat în folosinţă gratuită Parohiei Greco-Catolice din Bădăcin – reprezentantul legal al imobilului – din luna iunie a acestui an, în baza unui contract de comodat, pe 49 de ani.

„Ne-am dori ca promisiunile să vină însoţite de fapte”

“În acest moment, scuza des folosită de autorităţile locale, judeţene şi chiar de Guvern nu mai ţine. Imobilul are proprietar, deci cadrul <<şi mai legal>> de a face donaţii. Acum putem testa, cu adevărat, voinţa autorităţilor de a contribui de reabilitarea acestei case. Ne-am dori ca promisiunile să vină însoţite de fapte, altfel ne vedem siliţi să confirmăm ipoteza unei rele intenţii născută pe fondul micimii morale a politicienilor de azi, care nu văd în Iuliu Maniu decât un ghimpe simbolic în buna desfăşurare a comportamentului politic actual, al învârtelilor şi al intereselor de partid. Ca subiect de meditaţie pentru cei care ar trebui să se simtă atinşi de aceste cuvinte, amintim principiul lui Iuliu Maniu: <<Ca oameni politici putem fi oricând adversari, dar niciodată duşmani>>”, a punctat Cristian Borz.

casa memoriala iuliu maniu

Pentru a putea finaliza lucrările de reabilitare, preotul susţine că a depus un dosar la Institutul Naţional al Patrimoniului, în care solicită 182.000 de euro. În paralel, sunt luate în calcul şi fondurile europene, dar şi un eventual sprijin financiar de la Consiliul Judeţean Sălaj, pentru a putea împlini o altă dorinţă din testamentul lui Iuliu Maniu şi anume realizarea unui muzeu în incinta Casei Memoriale şi crearea unui spaţiu adecvat iniţierii unor activităţi prin care să fie instruiţi tinerii.

Clădirea, de-a lungul timpului

Conacul cu 16 camere a fost construit în 1879 de către Ioan Maniu, tatăl marelui om politic. Prin Testamentul din 1941 de la Braşov, Iuliu Maniu a lăsat imobilul şi întreaga sa avere, Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică din Oradea. După naţionalizarea proprietăţii în perioada comunistă, după arestarea, în 1947, a lui Maniu, casa a fost pasată în stânga şi în dreapta, de la un proprietar, la altul, timp în care s-a degradat continuu. Pe rând, a fost folosită ca depozit de îngrăşăminte chimice, sediu de gospodărie mixtă, tabără pentru copii, cămin pentru copii cu handicap sever.

În lipsa unui extract CF, cei care administrează conacul nu au putut accesa fonduri europene care să permită restaurarea lui. În aceste condiţii, în 2015 a fost demarată campania publică “Salvaţi Istoria Naţională, Salvaţi Casa lui Iuliu Maniu”, pentru a strânge banii necesari reabilitării clădirii din Bădăcin. “Oamenii care au simţit că au o datorie morală faţă de Iuliu Maniu şi faţă de realizările lui au contribuit, în cea mai mare măsură, la salvarea imobilului de la prăbuşire”, precizează preotul greco-catolic, cu menţiunea că în acest moment valoarea datoriilor către constructor se ridică la 18.000 de lei.

Nefinalizarea lucrărilor pune în pericol intervenţiile deja efectuate. Acoperişul se află, în continuare, într-o stare critică, iar o ploaie sau un vânt mai puternic poate lăsa casa descoperită. Cei care doresc să se implice în acest proiect, o pot face donând în conturile:

Lei: RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400
Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com
deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj

Vă mai recomandăm:

Adevărul ascuns 71 de ani despre lovitura de stat din 23 August 1944. De ce a oprit Iuliu Maniu de la publicare un interviu istoric acordat de Corneliu Coposu

Pelerinaj la Sighetu Marmaţiei. 70 de tineri parcurg 165 de km pe jos pentru a cinsti memoria lui Iuliu Maniu

FOTO Casa Memorială „Iuliu Maniu” se degradează aşteptând mila publică. Autorităţile nu pot da bani pentru că „dosarul este incomplet”

Bădăcinul, locul de unde au pornit decizii importate privind România. Cum şi-au câştigat româncele dreptul de a vota

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite