Direcţia Silvică scoate la vânzare 3.000 de pomi de Crăciun. Care sunt preţurile în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii Direcţiei Silvice au anunţat că preţurile au rămas neschimbate faţă de anul trecut, brazii urmând să fie puşi în vânzare în a doua jumătate a săptămânii.

Sălăjenii care au ales ca în acest an, de Crăciun, să împodobească un brad natural se pot orienta spre oferta Direcţiei Silvice Sălaj. Instituţia a anunţat că va scoate la vânzare 3.000 de pomi de Crăciun din specia molid, la preţuri ce încep de la 12 lei şi ajung la 24 de lei, în funcţie de înălţimea bradului.

Astfel, 12 lei vor costa exemplarele cu o înălţime cuprinsă între 0,7 şi 1,3 metri, 18 lei cei între 1,31 şi 2 metri, iar preţul maxim de 24 lei îl vor avea exemplarele de molid ce au o înălţime cuprinsă între 2,01 şi 3 metri. Oficialii Direcţiei dau asigurări că din pădurile sălăjene nu se va recolta niciun exemplar, ei provenind din culturi speciale, înfiinţate special în acest scop. Pomii de Crăciun vor putea fi achiziţionaţi de doritori de la Ocoalele Silvice din localităţile Cehu Silvaniei, Ileanda, Jibou şi Şimleu Silvaniei. În Zalău, molizii vor fi comercializaţi prin Centrul de Fructe de Pădure din Zalău, de pe Strada Măcieşului nr. 1.

Primii pomi de Crăciun vor ajunge pe piaţă începând din această săptămână, mai precis de joi, 14 decembrie 2017. “În primă etapă, se vor recolta aproximativ 1.000, urmând ca numărul lor să fie suplimentat în funcţie de cerere. Fiind proaspăt recoltaţi, aceştia nu se vor scutura şi îşi vor păstra mirosul de răşină, până după sărbătorile de iarnă”, au precizat reprezentanţii DS Sălaj. Anul trecut, instituţia a vândut aproximativ 2.500 pomi de Crăciun.

Vă mai recomandăm:

La vânătoare de trufe. Povestea omului şi a câinelui care scormonesc de 14 ani pădurile în căutarea „diamantelor negre“

Cele mai gustoase ciuperci care cresc în România. Topul întocmit de un specialist

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite