De la chef, la spital. 13 persoane s-au intoxicat după ce au petrecut la un botez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firma care a livrat alimentele în sistem catering s-a ales cu o amendă de 2.000 de lei, iar activitatea i-a fost suspendată până la clarificarea situaţiei.

13 persoane care au participat la un botez în localitatea Letca au ajuns, în ultimele două zile la Urgenţa Spitalului Judeţean Zalău, cu vărsături, scaune diareice, febră şi dureri abdominale. Petrecerea a avut loc duminică, 22 aprilie, la un local din sat, mâncarea fiind asigurată de o firmă din Lemniu, în sistem catering, pentru ca marţi, 24 aprilie, 12 dintre invitaţi să ajungă la spital. În cursul zilei de joi, a fost internat încă un petrecăreţ.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, toţi cei 13 au fost internaţi în Secţia Infecţioase. Evoluţia pacienţilor este una bună, astfel că şase dintre ei au fost deja externaţi. "Rezultatele analizelor efectuate la pacienţi nu au venit încă, însă după simptomatologia clinică şi experienţa clinicienilor, poate fi vorba de o infecţie bacteriană cu Salmonella. Această infecţie poate apărea şi din manipularea alimentelor, chiar dacă preparatele sunt necontaminate, mai ales că a fost vorba de alimente care nu prezintă risc ridicat de toxinfecţie alimentară", ne-a declarat Ligia Marincaş, şefa DSP Sălaj.

Între timp, inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sălaj au dispus aplicarea unei amenzi de 2.000 de lei şi suspendarea activităţii societăţii furnizoare. "DSVSA Sălaj a recoltat probe din alimentele pe care le-am găsit în timpul controlului, iar acum aşteptăm rezultatele. Deocamdată nu ne putem pronunţa, pentru că trebuie să existe o corelaţie între omul bolnav, respectiv cauza bolii. Dacă vom vedea că această cauză este un germen care provine din aliment, de abia atunci o să putem vorbi de toxinfecţie alimentară", a explicat directorul Mircea Martin. Acesta a mai spus că până la clarificarea situaţiei, activitatea societăţii a fost suspendată. "Firma avea voie să facă catering, dar în cantitate mult mai mică şi doar în unitatea lor. Ei nu erau autorizaţi pentru catering la distanţă", a punctat Martin. Acesta a mai spus că la botez au luat parte şi invitaţi din judeţul Cluj, şi aceştia acuzând ulterior probleme medicale.

Vă mai recomandăm:

Bolnavi doar în acte: şi-au pierdut pensia oamenii pensionaţi ilegal de către un medic şpăgar

Verdict în cazul brânzei contaminate, incriminată în cazul îmbolnăvirilor din Argeş. DSVSA Sălaj disculpă firma producătoare

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite