Cum a scăpat cu o banală amendă administrativă un primar de comună trimis în judecată pentru abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul, care are la activ o condamnare pentru abuz în serviciu, a fost găsit vinovat într-un nou dosar, după ce a făcut plăţi ilegale în valoare de aproape 50.000 de lei.

Fostul primar al comunei sălăjene Bocşa, Ioan Barou, a fost trimis în judecată în luna iunie a anului 2016, pentru abuz în serviciu, la aproape doi ani după ce a fost condamnat definitiv, pentru săvârşirea unei infracţiuni similare. El este acuzat că în perioada 2009-2011, în calitate de edil, a contractat şi achitat servicii de proiectare pentru implementarea proiectului privind amenajarea parcului „Simion Bărnuţiu” din Bocşa, cu încălcarea prevederilor legale, efectuând plăţi fără bază legală de 49.600 de lei.

Potrivit anchetatorilor, au fost încheiate două contracte între UATC Bocşa, reprezentată de inculpat, şi Biroul Individual de Arhitectură Sechelarescu Zamfir, ambele cu acelaşi număr şi aceeaşi dată, însă cu clauze diferite, fără a fi înregistrate la Primăria Bocşa. În plus, achiziţiile publice nu au fost aprobate în prealabil de către Consiliul Local şi nici nu au fost asigurate fonduri corespunzătoare de la bugetul comunei.

"În niciunul dintre cele două contracte nu se face referire la înlocuirea unuia cu altul şi nici nu există acte adiţionale sau alte înscrisuri încheiate între părţile contractante prin care acestea să convină la rezilierea, denunţarea unilaterală sau bilaterală a vreunuia din cele două contracte, astfel că acestea sunt opozabile părţilor semnatare, părţi care sunt aceleaşi în ambele contracte", precizau procurorii, la momentul trimiterii în judecată. Valoarea contractelor este aceeaşi, deşi unul are ca obiect "Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic”, iar celălalt, doar faza „Studiu de Fezabilitate pentru amenajare parc".

Chiar dacă exista un contract atât pentru studiu de fezabilitate, cât şi pentru proiectul tehnic, pentru realizarea proiectului tehnic a mai fost încheiat un contract de prestări servicii-proiectare şi inginerie, cu SC Mega Proiect CH Bucureşti. Acesta are ca obiect „Elaborarea documentaţiei tehnice necesare realizării investiţiei din cadrul Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului, prin realizarea de spaţii verzi - faza Proiect tehnic şi Caiet de sarcini pentru amenajarea parcului", pentru care s-au plătit 49.600 lei.

Zilele trecute, magistraţii Judecătoriei Zalău au stabilit ca lege penală favorabilă inculpatului legea penală veche, de la data comiterii faptei, şi au dispus încetarea procesului penal faţă de inculpat, în condiţiile în care acesta a achitat întreg prejudiciul.

Găsit vinovat de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilat infracţiunilor de corupţie, ex-primarul s-a ales cu o amendă administrativă în valoare de 1.000 lei şi a fost obligat să achite cheltuieli judiciare către stat în valoare de 1.200 de lei. Decizia poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

În primul dosar de abuz în serviciu, în care instanţa s-a pronunţat definitiv în toamna lui 2014, Ioan Barou a primit un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de trei ani şi şase luni. Condamnarea l-a lăsat fără mandatul de primar.

Vă mai recomandăm:

Achitat pentru o faptă de abuz în serviciu, dar condamnat pentru alta. Ce pedeapsă a primit un primar care şi-a angajat ambele fiice la Primărie

Achitat de prima instanţă, un fost primar a fost condamnat de Curtea de Apel. Decizia este definitivă

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite