Copilă de trei ani, lăsată singură acasă de părinţi, arsă de vie. Tragedia - la un pas de a fi dublă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu izbucnit miercuri după-amiază într-o locuinţă din localitatea Gâlgău Almaşului, judeţul Sălaj, a curmat viaţa unei copile de numai trei ani, care a ars de vie în vâlvătaia care a cuprins locuinţa familiei acesteia. În camera alăturată se afla sora copilei, în vârstă de un an şi jumătate, ambele fiind lăsate nesupravegheate de părinţi.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Lucian Jacodi, spune că pompierii Secţiei Jibou, care au intervenit la incendiu cu două autospeciale cu spumă şi apă pompierii Secţiei Jibou, au constatat că flăcările se manifestau într-o singură cameră, reuşind, astfel, să oprească extinderea incendiului. Din păcate, în momentul în care au intrat în camera afectată de incendiu, pompierii au găsit acolo trupul carbonizat al fetiţei de trei ani a familiei care locuia acolo. Sora acesteia, în vârstă de un an şi jumătate, se afla în camera alăturată, scăpând nevătămată. Ea a fost preluată de pompieri şi predată echipajului de ambulanţă venit la intervenţie, care a dus-o la Spitalul Orăşenesc Jibou.


Pompierii au stabilit că incendiul care a produs tragedia are drept cauză probabilă efectul termic al curentului electric provenit de la un frigider lăsat în priză în camera în care se afla fetiţa de trei ani.

Citeşte şi Decizie dramatică: a vrut să îşi lase copiii fără mamă

Tragedie în Sălaj: un copil de 13 ani a murit înecat

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite