Concurenţă acerbă pentru un loc de muncă la Spitalul Judeţean. 80 de candidaţi râvnesc la un post de registrator

Concurenţă acerbă pentru un loc de muncă la Spitalul Judeţean. 80 de candidaţi râvnesc la un post de registrator

În perioada următoare, cea mai mare unitate spitalicească din judeţ va organiza concursuri pentru ocuparea a 43 de locuri vacante.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aproape 900 de dosare au fost depuse pentru cele 43 de posturi de asistenţi medicali, tehnicieni, psihologi, registratori şi personal auxiliar disponibile la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, a declarat vineri, 12 ianuarie, în cadrul unei conferinţe de presă, managerul instituţiei, dr. Liliana Neaga. Lupta crâncenă se dă pentru postul de registrator la Serviciul Judeţean de Medicină Legală, unde s-au înscris nu mai puţin de 82 de candidaţi. Concurenţă mare este şi pentru cele două posturi de asistent medical la Dermatovenerologie, pentru care îşi încearcă norocul 117 persoane, dar şi pentru cele patru scaune de registrator medical la Serviciul de Statistică Medicală, cu un total de 147 de dosare depuse.

Mai puţin căutate sunt posturile de tehnician radiologie, pentru cele trei vacante fiind doar doi înscrişi, cele de psiholog, cu trei dosare pentru două locuri, sau cel de asistent medical de laborator, unde sunt doi pe un loc.

Potrivit ofialului SJU Zalău, vineri şi sâmbătă vor fi verificate dosarele depuse, pentru ca în cursul săptămânii viitoare să fie afişate numele candidaţilor respinşi şi ale celor admişi. "Concursurile vor fi organizate cu respectarea calendarului anunţat pentru fiecare post în parte, subiectele vor fi elaborate în dimineaţa zilei în care este programat examenul, probele urmând să se desfăşoare sub supraveghere audio-video. În plus, din comisiile de evaluare vor face parte şi psihologi", a mai spus dr. Neaga.

Mai puteţi citi:

Anul începe cu angajări la stat. Unde se scot posturi la concurs

Computer tomograf modern la Spitalul Judeţean, din bani de la Banca Mondială. Când va ajunge echipamentul medical

 
 
 
citeste totul despre: