Arta ca terapie. Expoziţie cu lucrări ale copiilor cu boli rare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expoziţia intitulată "ColaboRARE" este prilejuită de Ziua Internaţională a Bolilor Rare, celebrată în anii bisecţi în 29 februarie şi, ceilalţi ani, în 28 februarie.

Picturi pe sticlă ori pe staniol, colaje cu discuri de vată, cu frunze ori cu hârtie creponată sunt doar câteva dintre lucrările realizate de cei 50 de copii ai Centrului de boli rare NoRo din Zalău. Toate pot fi admirate la Galeria de Artă "Ioan Sima", gazdă pentru al treilea an consecutiv al proiectului derulat de către Centrul NoRo în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.

"ColaboRARE" reuneşte lucrări ale copiilor din Centrul NoRo, realizate în cadrul proiectului “Un muzeu pentru toţi”, precum şi lucrările realizate în cadrul şedinţelor de terapie prin artă a copiilor de la NoRo şi colaje pregătite de preşcolari din trei grădiniţe partenere.

După cum ne-a declarat Dorica Dan, coordonatorul NoRo, în judeţul Sălaj există, potrivit statisticilor, 240 de persoane diagnosticate cu boli rare. “Numărul real al celor care suferă de astfel de afecţiuni este, însă, mult mai mare, dacă luăm în calcul că în ţara noastră, frecvenţa bolilor rare este cuprinsă între 6 şi 8 la sută”, a precizat Dorica Dan.

Despre importanţa terapiei prin artă pentru pacienţii cu astfel de boli a vorbit muzeograful Elisabeta Marianciuc, coordonator al expoziţiei: “Prin acest proiect ne-am propus să creăm o atmosferă de relaxare, de stimulare a atenţiei, a creaţiei, întrucât prin fiecare obiect îi ajutăm să-şi reevalueze personalitatea. Ingredientele pe care aceşti copii le-au folosit sunt nu doar răbdarea şi priceperea, ci şi suflet, mult suflet”.

Vă mai recomandăm:

"Cool să fii cool-t!" sau cum îşi propune un muzeu să-i apropie pe tineri de valorile patrimoniale - FOTO

Demonstraţie de bunătate în centrul Zalăului. Târg caritabil pentru copiii din centrele de plasament - FOTO

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite