A fost desemnat preşedintele BEJ. Cine va supraveghea Referendumul pentru familie în judeţul Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Referendumul din 6 şi 7 octombrie, cetăţenii vor spune dacă sunt sau nu de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament.

Desemnarea preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie al judeţului Sălaj pentru Referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei din 6 şi 7 octombrie s-a făcut joi, 20 septembrie, la sediul Tribunalul Sălaj, prin tragere la sorţi.

Conform dispoziţiilor legale în vigoare, tragerea la sorţi a fost efectuat de către preşedintele Tribunalului Vrancea, de pe o listă care cuprinde, în următoarea ordine: judecători, procurori, precum şi alţi jurişti din judeţ care fac parte din Corpul experţilor electorali.

În urma derulării acestei proceduri, sorţii au decis ca funcţia să revină judecătoarei Liliana Santavan (foto stânga), de la Secţia Civilă a Tribunalului Sălaj şi purtător de cuvânt al instanţei. Rolul BEJ este să supravegheze corecta desfăţurare a Referendumului şi să centralizeze, la nivelul Sălajului, rezultatele acestuia, apoi să le înainteze Biroului Electroral Central.

liliana santavan

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, a fost adoptată pe 11 septembrie de Senat.

Referendumul privind redefinirea familiei va avea loc pe 6 şi 7 octombrie, între orele 7,00 şi 21,00, Guvernul aprobând în şedinţa extraordinară de marţi actele normative necesare pentru organizarea şi desfăşurarea scrutinului popular. Purtătorul de cuvânt al Executivului a precizat că suma alocată pentru organizarea scrutinului popular este de 163,712 milioane de lei. Cetăţenii vor fi invitaţi să răspundă cu "da" sau "nu" la întrebarea "Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?".

Mai puteţi citi:

Comuna fără primar şi fără alegeri. Fostul edil a constestat în instanţă ordinul prin care şi-a pierdut mandatul

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite