VIDEO Hotărârea prin care vasluienilor le este interzis accesul în parcuri cu biciclete va fi completată: “Copiii nu au interdicţie”
0
Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a făcut o serie de precizări în legătură cu scandalul provocat de hotărârea prin care este interzis accesul cu biciclete şi role în parcuri. Acesta a precizat că se va face o completare a hotărârii prin care se va preciza explicit că interdicţia nu se aplică şi copiilor.
“Acea hotărâre şi poliţiştii locali, dacă nu fac exces de zel, nu au ce se atinge de copiii cu biciclete, cu triciclete, care se joacă, ci se referă la acei tineri care vin în Centrul Civic şi fac tot felul de cascadorii cu bicicletele în centru sau în parcuri si pun în pericol siguranta celorlalti copii. Sar pe biciclete, merg pe o roată, sunt un pericol public, la asta ne-am gândit, nu la acei micuţi cu triciclete sau role.”, a declarat Vasile Pavăl
Pentru a clarifica situaţia, la următoarea şedinţa Consiliului Local, programată luna aceasta, va fi supusă spre aprobare o anexă care să vină în completarea hotărârii 66/2009, care a stârnit nemulţumirea vasluienilor. “În mod clar, copiii nu au şi nu vor avea interzis cu rolele şi bicicletele în parcuri, dacă sunt poliţişti care au făcut exces de zel, este o altă problemă, însă în mod sigur nicio persoană nu a fost amendată până în prezent”, a mai spus Pavăl, precizând că în cadrul Programului Integrat de Dezvoltare Urbană vor fi amenajată în municipiu o pistă de biciclişti, care va avea o lungime de 10 kilometri.
Citeşte şi: