Un bătrân din Vaslui în comă, după ce a fost târât de caii de la căruţă
0Un bătrân în vârstă de 78 de ani, din localitatea vasluiană Oprişiţa, a ajuns în stare gravă la spital, în această dimineaţă, în urma unui accident mai puţin obişnuit.
Potrivit rudelor bătrânului, acesta ar fi plecat dis de dimineaţă cu căruţa de acasă. La un moment dat, bărbatul a căzut pe şasiul căruţei, iar caii de la s-au speriat şi au luat-o la goană, târându-l pe acesta câteva sute de metri. El a fost găsit de un localnic, pe un câmp din apropierea satului, acesta fiind şi cel care a sunat la 112.
„Victima a fost găsită inconştientă şi transportată la spital în comă de gradul III. A suferit traumatism cranio-facial şi traumatisme la toate membrele. Medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă au decis ca bătrânul să fie transferat la Iaşi, iar noi l-am predat elicopterului SMURD intubat. Starea lui e extrem de gravă“, ne-a declarat Daniel Ungureanu, medic al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.
Poliţiştii au deschis şi ei o anchetă în acest caz pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.