Trei minori din Vaslui s-au ales cu dosare penale, „din dragoste“ pentru porumbei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei trei băieţi sunt colegi de şcoală FOTO:adevarul
Cei trei băieţi sunt colegi de şcoală FOTO:adevarul

Trei adolescenţi minori din localitatea vasluiană Cănţălăreşti, comuna Ştefan cel Mare,  s-au ales cu dosare penale după ce sunt cercetaţi de oamenii legii ca fiind principalii suspecţi ai mai multor furturi de porumbei de rasă din locuinţele unor vecini.

Cei trei băieţi, colegi de şcoală, în vârstă de 16 ani au sperat să se îmbogăţească, după ce au auzit că porumbeii se vând foarte bine în străinătate. Ideea le-a venit, deoarece mai mulţi vecini de-ai lor creşteau astfel de păsări. Au gândit un plan bine pus la punct  pe care l-au în aplicare fără nicio teamă.

Aşa se face că, două dintre locuinţele vizate au fost prădate de patru ori în perioada martie-arpilie 2013. Cei trei acţionau numai când proprietarii caselor erau plecaţi de acasă, puneau porumboii în saci, după care îi ascundeau fiecare în podurile propriilor case.

Cei trei columbofili au reuşit să fure în total 57 de porumbei, dar fără a apuca să vândă vreunul, după ce au fost prinşi de poliţiştii de la Postul de Poliţie al comunei Ştefan cel Mare. Oamenii legii au reuşit să recupereze 42 dintre porumbei, restul fiind eliberaţi de cei trei minori. Aceştia s-au ales cu dosare penale, ei fiind cercetaţi pentru fust calificat şi violare de domiciliu. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite