FOTO Un tânăr din Bârlad, plecat la muncă în străinătate, a murit într-un accident pe o autostradă din Anglia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Olteanu (36 ani) a murit într-un accident pe o autostradă din Anglia
Marian Olteanu (36 ani) a murit într-un accident pe o autostradă din Anglia

Marian Olteanu (36 ani), din Bârlad, a murit la volanul unui autoturism Ford Mondeo pe o autostradă din Anglia, după ce trei TIR-uri au trecut peste el. În maşina lui se mai afla un bărbat care a avut aceeaşi soartă

Accidentul a avut loc pe autostrada M271 din Anglia, în apropiere de Southampton, oraşul unde locuia de mai bine de un an.

Tragicul eveniment a avut loc pe 2 decembrie, în jurul orei 4 dimineaţa, oră la care circulaţia este infernală pentru că forte mulţi oameni pleacă la muncă la acea oră.

Timp de mai multe ore circulaţia în zonă a fost blocată şi s-au format kilometri întregi de maşini în aşteptare.

marian olteanu mort in accident

Potrivit presei britanice (www.bbc.com) , trei TIR-uri s-au ciocnit între ele prinzând la mijloc autoturismul în care se afla bârlădeanul. În maşină cu el se mai afla un alt român, Ion Călin (42 ani). Amândoi au murit pe loc, autoturismul în care se aflau fiind turtit pur şi simplu.

Alţi doi şoferi de TIR au fost accidentaţi şi au fost duşi la un spital, dar leziunile suferite nu le pun viaţa în pericol.

Marian Olteanu lucra la o spălătorie auto din Southampton, spun prietenii. Era plecat în Anglia de aproximativ un an. Acesta a mai muncit în anii din urmă şi în Italia.


 

marian olteanu mort in accident
Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite