FOTO Patru case şi 25 de curţi au fost inundate în municipiul Huşi
0O ploaie torenţială care a durat aproximativ o oră a inundat municipiul Huşi. Patru case şi 25 de curţi au fost afectate, la această oră pompierii din cadru Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU) intervenind cu motopompe pentru scoaterea apei. Localnicii spun că atâta apă nu au mai văzut de la inundaţiile din 2006.
Operaţiunea este condusă de şeful IJSU Vaslui, colonelul Nicolae Olaru.”Nu putem vorbi la această oră de o evaluare a pagubelor. Echipele de intervenţie sunt la faţa locului şi încearcă evacuarea apei din care şi curţi. Momentan intervin colegii de la Secţia Huşi a IJSU, însă este posibil să se apeleze şi la colegii de la Secţia Bârlad”, a precizat Petru Iftene, purtătorul de cuvânt al IJSU Vaslui. Municipiul Huşi s-a aflat sub atenţionare de cod portocaliu în intervalul orar 17.20 – 18.20, meteorologii estimând precipitaţii de 35 l/mp în decurs de o oră.
Au fost afectate locuinţele de pe străzile Căpitan Carp, Fdt. Viticulturii, Arion şi Arinului precum şi mai multe străzi din cartierele Plopeni si Broşteni. Pompierii militari au acţionat pentru evacuarea apei din locuinţele şi gospodăriile afectate. La faţa locului au fost mobilizate forţe şi mijloace de intervenţie, acţionându-se cu o pompă remorcabilă şi şase pompe transportabile. Misiunea de evacuare a apei din case şi curţi a durat aproximativ şapte ore.