O nouă gafă a Judecătoriei Vaslui cu ocazia pronunţării sentinţei privind referendumul de la Pungeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce timp de două săptămâni şi-au declinat competenţa legat de cererea de validare sau invalidare a referendumului privind demiterea primarului de la Pungeşti, magistraţii Judecătoriei Vaslui au pronunţat vineri sentinţa, producând o nouă confuzie.

Vineri, 1 aprilie, Judecătoria Vaslui a pronunţat sentinţa în dosarul de la Pungeşti, anunţând invalidarea rezultate, ca urmare a neîmplinirii condiţiilor de cvorum, la alegeri prezetându-se 34% dintre alegătorii cu drept de vot. 

Prefectura Vaslui a solicitat magistratilor de la Judecătoriei Vaslui să valideze referendumul de la Pungeşti, după ce în legătură cu această temă au existat o serie de controverse, având în vedere că o lege aflată în vigoare (Legea 3/2001,a referendumului, modificată prin Legea 341/2013) cere o prezenţă de jumătate plus unu dintre alegătorii cu drept de vot, iar o alta (Legea 215/2001 a administraţiei publice locale) stipulează că pentru validare, referendumul are nevoie de 30% plus unu prezenţă la vot.

Judecătoria Vaslui a pronunţat sentinţa invalidare a referendumului cu o nouă bâlbâială, confundând legile.

”Constată neîndeplinite condiţiile cvorumului de participare şi aprobare prevăzute de art.70 raportat la art. 55 alin. 6 din Legea nr. 215/2001 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Invalidează rezultatele referendumului local având ca obiect demiterea Primarului Comunei Pungeşti, judeţul Vaslui, din data de 20.03.2016. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Vaslui”, se arată în hotărârea pronunţată vineri de Judecătoria Vaslui. 

Deşi invocă legea Legea Referendumului, care prevede o validarea referendumului dacă prezenţa este de 30%+1, însă fac trimitere la prevederile Legii 215/2001, care prevede pragul de 50%+1.

Istoria unui referendum controversat

Decizia privind organizarea referendumului a fost luată de judecătorii din Braşov, care în decembrie 2015 au pronunţat hotărârea-eveniment, arătând că un primar poate fi demis de alegători, dacă nu le reprezintă interesele. În cazul de faţă, primarul de Pungeşti, Mircia Vlasă (PSD), a fost acuzat că a fost trădat interesele comunităţii, care nu era de acord cu explorarea gazelor de şist în zonă.

Localitatea  Pungeşti s-a confruntat cu proteste fără precendent la sfârşitul anului 2013, când în comună s-a amplasat prima sondă privind explorarea gazelor de şist din România. Terenul pe care compania Chevron a amplasat sonda a fost concesionat chiar de primarul comunei Mircia Vladă, fiind proprietatea acestuia. Începând cu jumătate lunii octombrie 2013, când la Pungeşti au început să apară primele utilaje ale companiei americane, în zonă s-au mobilizat sute de oameni care au protestat zile în şir împotriva exploatării gazelor de şist.

Pe aceeaşi temă:

FOTO VIDEO Violenţe fără precedent la Pungeşti. Chevron a suspendat lucrările şi a făcut plângere pentru distrugerile din urma protestelor

FOTO Sătenii din Pungeşti se plâng că sunt legitimaţi de jandarmi când ies din case

FOTO Puţurile de apă din interiorul şantierului deţinut de Chevron la Pungeşti au fost sigilate şi blindate

ANTIŞISTUL Cum se infiltrează Biserica, pe şest, la protestele anti-şist

Aleşii din Pungeşti au votat interzicerea exploatării gazelor de şist şi organizarea unui referendum. Viceprimar: „Nu cred că hotărârea va fi considerată legală“


VIDEO Au sosit primele utilaje ale Chevron la Vaslui. Locuitorii din Pungeşti au format un lanţ uman în semn de protest la adresa americanilor

Intrigile din spatele „revoluţiei” de la Pungeşti. Primarul din comună, dispărut fără urmă. Elevii şi profesorii au primit interdicţie de a participa la revoltă

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite