O mamă şi-a pus capăt zilelor imediat după ce fiul ei s-a spânzurat. „Am strigat la ea să nu se arunce, i-am spus să se gândească la nepot, dar degeaba...“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadrele medicale au făcut eforturi disperate pentru a o salva pe femeie
Cadrele medicale au făcut eforturi disperate pentru a o salva pe femeie

Caz tulburător în Vaslui, unde o femeie şi-a pus capăt zilelor aruncându-se de pe pasarela pietonală din staţia CFR, la câteva ore după ce fiul ei a fost descoperit spânzurat într-o pădure.  Un tânăr a încercat o oprească pe mama aflată în stare de şoc, însă femeia i s-a smucit din braţe şi s-a aruncat de pe pasarelă.

Un tânăr de 26 de ani a fost găsit spânzurat duminică, 19 mai, la marginea pădurii Delea din Vaslui. Tânărul a ajuns în zonă cu maşina personală, pe care a lăsat-o în apropiere. Descoperirea a fost făcută de o femeie care se întorcea de la biserică. 

Alertate, autorităţile l-au identificat pe decedat ca fiind Petrică Stavăr din Vaslui. Tânărul se întorsese de curând din străinătate, unde muncea de mai mult timp. Asupra sa nu a fost găsit niciun bilet prin care să îşi motiveze gestul. Familia acestuia a suferit un şoc în momentul în care au aflat fiul lor cel mic şi-a pus capăt zilelor. Vecinii spun că mama tânărului a leşinat în momentul în care a ajuns la locul tragediei, ulterior plecând din zonă extrem de tulburată.

”Era o familie extraordinară, cu doi băieţi cuminţi, la locul lor. Nu fuma, nu bea, nu a fost niciodată implicat în vreun scandal. Nu înţelegem ce i s-a putut întâmpla. Venise de vreo săptămâna acasă. Părinţii i-au făcut vilă din banii pe care îi câştigase la Londra. Voiau să îl vadă la casa lui, aşezat. Nimeni nu s-a putut gândi la o asemenea tragedie. Oameni gospodari, credincioşi şi, uitaţi, ce grea încercare!”, a declarat unul dintre vecinii familiei Stavar.

Tânărul de 26 de ani avea o relaţie stabilă şi venise de curând din străinătate FOTO Facebook

Imagine indisponibilă

Bărbatul susţine că după ce a plecat de la pădurea unde s-a spânzurat fiul ei, mama a mers acasă, a scos toate economiile şi le-a lăsat pe pat, apoi a plecat spunând unor vecini că a lăsat în casă banii de înmormântare.

Pentru că s-au gândit că femeia ar putea recurge la un gest necugetat, rudele au alertat Poliţia. Au plecat în căutarea ei prin oraş. La un moment dat, doi vecini au găsit-o pe femeie pe peronul din Gara Vaslui. Le-a cerut oamenilor să nu o urmărească pentru că ea îşi va pune, oricum, capăt zilelor. A urcat pe pasarelă, iar un tânăr a alergat după ea, prinzând-o în braţe. Eforturile acestuia au fost zadarnice, femeia s-a smucit din braţele lui şi s-a aruncat de pe pasarelă.  

sinucidere vaslui


”A rămas cu haina în mâini, nu a putut să o împiedice. Am strigat la ea să nu se arunce, i-am spus să se gândească măcar la nepot, copilul fiului cel mare, pe care îl iubea ca pe ochii din cap. Dar degeaba, nu am reuşit să o convingem. Probabil şocul pierderii fiului, de care era atat de ataşată, a fost mult prea mare pentru ea”, a spus unul dintre martorii tragediei (foto jos).

martor sinucidere

Mai bine de o oră au încercat cadrele medicale de la ambulanţă să o resusciteze pe femeie, însă eforturile lor au fost fără succes, la final fiind declarat decesul acesteia.
Poliţia din Vaslui a deschis o anchetă în acest caz.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite