O familie din Bârlad, condamnată la închisoare cu executare după ce ani la rând cei 12 copii au vândut droguri în oraş
0Membrii unei familii din Bârlad, părinţii şi trei dintre copii, au fost condamnaţi de Tribunalul Vaslui la închisoare cu executare, pentru constituire de grup infracţional organizat şi trafic de stupefiante.
Toţi cei cinci membri ai familiei au primit pedepse cu închisoarea în regim de detenţie, cele mai aspre condamnări fiind aplicate celor doi părinţi, care au şi fost decăzuţi din drepturile părinteşti.
În faţa judecătorilor, părinţii şi cei trei copii mari şi-au recunoscut faptele. Astfel, Viorel Manea (63 de ani) şi soţia acestuia, Cristina Silon (43 de ani), aflaţi în prezent în arest preventiv, au fost condamnaţi la câte cinci ani de închisoare şi interzicerea drepturilor civile timp de doi ani, după executarea pedepsei. În cazul celor trei copii adulţi, judecătorii au dispus astfel: Andrei Ionuţ Manea (27 ani) - trei ani şi opt luni închisoare, Ioana Irina Manea (22 ani) – trei ani şi zece luni închisoare, Elena Ana Maria Manea (23 ani) - trei ani şi şase luni închisoare. Decizia Tribunalului Vaslui nu este definitivă.
Clanul Manea, aşa cum erau cunoscuţi membrii familiei condamnate, a fost acuzat că a pus stăpânire de mai mulţi ani pe piaţa drogurilor din Bârlad, iar modul de operare i-a consternat şi pe anchetatori. În circuitul infracţional erau implicaţi toţi copiii, cel mai mic având 9 ani. Au fost trimişi în judecată doar cei de peste 14 ani, care pot răspunde penal pentru faptele lor.
Viorel Manea (63 ani) şi Cristina Silion (43 de ani) au împreună 12 copii cu vârste cuprinse între 9 şi 27 de ani. Cei doi concubini au fost arestaţi pe 1 iunie, anul trecut, alături de doi dintre copiii majori, Irina şi Andrei Manea. Intervenţia poliţiştilor de la Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui a avut loc după ce mai mulţi elevi au ajuns în comă la spital, după ce au consumat droguri sintetice procurate de la familia Manea.
Pe parcursul cercetărilor, anchetatorii au constatat că inclusiv mezinul de 9 ani era folosit de familie la vânzarea drogurilor. „Grupul infracţional era format din inculpaţii soţ şi soţie, precum şi din cinci copii ai acestora, dintre care trei majori şi doi minori, de 15, respectiv 16 ani. Suspecţii au distribuit şi vândut produse cu efecte psihoactive, în perioada 2014-2016, atât în mod direct, cât şi indirect, prin determinarea celorlalţi minori ai familiei, din cadrul aceleiaşi familii, cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, să comercializeze astfel de droguri“, a precizat procurorul Irina Perjoiu, şeful Biroului Teritorial Vaslui al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism.
Copiii familiei Manea erau educaţi încă de la vârste foarte fragede să vândă droguri. Deşi li se reţin fapte săvârşite în ultimii doi ani, localnicii afirmă că membrii familiei Manea vândeau droguri încă din anul 2007, când au pătruns etnobotanicele pe piaţa locală. Pentru copiii familiei Manea, traficul de droguri era văzut doar ca un mijloc de făcut bani. În faţa anchetatorilor, minorii au povestit cu dezinvoltură despre activitatea lor de mici traficanţi: „Dacă ai droguri poţi să obţii câţi bani vrei tu. Iar când faci prea mulţi bani din vânzarea de droguri, e bine să-i ascunzi în pereţii casei“, a declarat unul dintre copii poliţistului care îl audia.
Trimişi cu droguri la şcoală
Potrivit anchetatorilor, rolurile în familia de traficanţi erau foarte bine stabilite. Astfel, mama se ocupa cu aprovizionarea cu etnobotanice. Ulterior, împreună cu tatăl copiilor ei, se ocupa de porţionarea drogurilor în doze de aproximativ 0,25-0,30 grame. După pregătirea pliculeţelor cu etnobotanice, cei doi soţi îşi trimiteau copiii să vândă drogurile.
„Unul dintre modurile de operare consta în încredinţarea de către Silion Cristina si Manea Viorel a câte două pliculeţe conţind substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive, copiilor lor, minorii care frecventau cursurile şcolare, părinţii trasându-se totodată sarcina de a vinde aceste substanţe, pentru a face astfel rost de bani pentru pachet“, se arată în rechizitoriul procurorilor DIICOT. Copiii vindeau etnobotanicele inclusiv în incinta şcolilor, iar preţul dozelor era cuprins între 5 şi 15 lei. Toţi cei şase minori ai soţilor Manea au fost instituţionalizaţi într-un centru de specialitate al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, după arestarea părinţilor.