FOTO Tânără lovită în plin de un Volkswagen pe trecerea de pietoni din dreptul FEPA Bârlad. Femeia venea de la un interviu
0Accidentul a avut loc astăzi, 24 iunie, în jurul prânzului. Victima a fost transportrată la spital în stare de conştienţă. Traficul a fost direcţionat pe celălalt sens de mers aproape o oră
O tânără de 24 de ani, din Bârlad, a fost la un pas să lase un copil orfan după ce miercuri, 24 iunie, a fost lovită în plin pe o trecere de pietoni. Evenimentul a avut loc în jurul orei 13.30 în faţa supermarketului Lidl (zona FEPA).
Tânăra s-a angajat în traversarea stăzii pe trecerea de pietoni. Un şofer de 39 de ani, din Bârlad, aflat la volanul unui Volkswagen, care circula pe prima bandă dispre centru spre zona de nord a oraşului a lovit-o în plin.
Pe banda a doua circula un camion cu două remorci care a venit dinspre strada Cpt. Grigore Ignat. Acesta a oprit chiar în faţa trecerii de pietoni.
Victima, Ana C. (împlineşte 24 de ani pe 3 iulie), a fost transportată la Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad cu diagnosticul primar de "policontuzii prin accident rutier". Unul din fraţii ei a sosit la locul accidentului în jurul orei 14.00 şi nu ştia care este starea ei de sănătate, fiind extrem de agitat. El a spus că sora lui plecase în oraş să-şi caute un loc de muncă şi că are acasă o fetiţă mică. Alt frate al victimei s-a dus direct la spital să se intereseze de starea ei de sănătate.
"Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă", a precizat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Pe sensul de mers unde s-a produs accidentul a fost interzisă circulaţia pentru prelevarea probelor criminalistice. Poliţiştii de la Rutieră au direcţionat traficul pe sensul opus de mers.