FOTO Care este preţul cărnii de miel în Bârlad cu trei zile înainte de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ofertele variază între 20-30 de lei/kilogram. Mulţi credincioşi preferă să uite de tradiţie şi aleg să cumpere carne de porc, curcan sau vită, preţurile fiind mai ofertante.

Goana după cumpărăturile necesare mesei pascale a început încă de acum o săptămână, iar cei care n-au avut timp să se aprovizioneze din timp trebuie să stea la cozi interminabile. Mulţi bârlădeni au amânat cumpărăturile pentru a avea produse proaspete sau pentru a prinde cele mai bune preţuri.

Tradiţionalul miel de Paşte a ajuns un lux pe care nu şi-l permit toţi oamenii. În Bârlad, preţul pe un kilogram de carne de miel variază între 22-30 de lei. Ceva mai ieftină este carnea de ied, 20 de lei/kilogram. Din cauza preţurilor piperate, mulţi bârlădeni s-au orientat către carne de curcan, porc sau chiar pui.

În Piaţa 9 Mai se vinde carcasă de miel la o singură boxă. Preţul pe kilogram este de 25 de lei şi nu se negociază. Singurul avantaj oferit cumpătătorilor este acela că pot cumpăra doar jumătate de carcasă.

„Marţi am adus primii miei şi vânzarea merge destul de bine. Am dat cam 30-35 de bucăţi pe zi. Sunt producător direct, altfel nu-mi permiteam să vând carnea de miel la preţul acesta”, a declarat, pentru „Adevărul”, Viorel Roşca, fermier din satul Crâng, comuna Ciocani.

În oborul din Bârlad, singurul loc din oraş autorizat pentru sacrificarea animalelor, preţurile sunt ceva mai mici. În primele zile din săptămână a venit un singur fermier care are stână la Băcani. Vinde cel mult 50 de bucăţi pe zi şi preţul de pornire este de 23 de lei/kg la carnea de miel. Iezii se vând cu 20 de lei/kg. Preţul se negociază funcţie de cantitatea cumpărată.

„Plătim taxa 10 lei/cap de miel sau ied. Când tzragem linie nu ne rămâne mare lucru”, a spus măcelarul.

„Am plătit 240 de lei pentru miel, au lăsat dla 22 de lei kilogramul. Sâmbătă o să fie mai ieftin, dar vin copiii acasă şi am comandă specială, aşa că trebuia să cumpăr din timp”, a spus bârlădeanul Dorel Năstăsache.

Citeşte şi:

25 de lei kilogramul, prima strigare la carnea de miel în Piaţa Moldovei

Mieii brăileni se vând cu 11- 13 lei/kg în viu, iar carnea porneşte de la 25 lei kg

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite