FOTO: Demers inedit al unei grădiniţe din Vaslui: “Sunt mic, nu mă lovi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşcolarii de la Grădiniţa nr. 15 Vaslui au organizat un marş al tăcerii împotriva violenţei. Înarmaţi cu pancarde pe care erau trecute tot felul de mesaje «calmante», micuţii au plecat de la grădiniţă pe principalele străzile ale oraşului, oprindu-se pentru câteva minute în Piaţa civică pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la amploare fenomenului.

Acţiunea, derulată sub genericul “Sunt mic, nu mă lovi”, face parte dintr-un proiect mai amplu, “Clubul prevenirii violenţei în Europa», care se derulează de aproape doi ani şi este finanţat de Comisia Europeană, având drept coordonator pe Ana Todeilă, directoarea grădiniţei. Din echipa de proiect mai fac parte educatoarele Aurelia Pădurearu, Angelica Patrici, Matilda Donu şi Livioara Mălăncuş.
Una dintre activităţile proiectului a fost competiţia judeţeană “Stop violenţei”, care a avut drept scop diminuarea fenomenului de violenţă în rândul şi asupra copiilor prin dezvoltarea în unităţile şcolare a unui mediu paşnic.
O altă activitate s-a intitulat “Copilul de vorbă cu violenţa” şi s-a derulat la nivelul grupelor mare şi mijlocie din cadrul Grădiniţei nr. 15 Vaslui. În cadrul întâlnirii, reprezentantul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, psihologul Dragoş Crăescu, a purtat o discuţie cu preşcolarii.

Citeşte şi:

 De ziua lor, prichindeii de grădiniţă din Vaslui s-au tranformat în actori de teatru

Încă un focar de varicelă înregistrat la o grădiniţă din judeţul Vaslui

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite