FOTO Daniel Drăgan, fostul şef al Agenţiei Domeniilor Statului, eliberat din închisoare
0Condamnat la şase ani de închisoare pentru abuz în serviciu, Daniel Drăgan, fostul preşedinte al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) a fost pus în libertate astăzi, după ce judecătorii Tribunalului Vaslui au respins contestaţia procurorilor DNA faţă de decizia de eliberare condiţionată pronunţată de Judecătoria Vaslui încă de pe 18 aprilie.
Daniel Drăgan a părăsit Penitenciarul Vaslui, unde şi-a ispăşit pedeapsa, în jurul prânzului, la câteva ore după ce judecătorii au decis definitiv eliberarea sa condiţionată. La ieşire, a fost aşteptat de soţia sa, la volanul unei limuzine de lux. Eliberarea condiţionată a fostului şef a ADS poate fi considerată o premieră în materie de procedură. Deşi Judecătoria Vaslui a aprobat eliberarea condiţionată în din luna aprilie, punerea în libertate a fost întârziată de judecarea căii de atac. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a depus o contestaţie pe care a motivat-o după mai bine de o lună. Procurorii s-au opus eliberării după ce în sala de judecată au pus concluzii de admitere. Contestaţia a fost înregistrată abia pe 20 mai la Tribunalul Vaslui, însă preşedintele completului de judecat s-a abţinut de la judecarea acesteia, invocănd faptul că ar fi într-o relaţie de prietenie cu familie cu cea a lui Drăgan. Contestaţia a fost repartizată unui alt complet de judecată, care ieri a dispus eliberarea condiţionată, respingând contestaţia procurorilor. Daniel Drăgan se află după gratii din toamna anului 2010, când a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. El a fost găsit vinovat de retrocedarea ilegală a unei suprafeţe situate în nordul capitalei. Procurorii DNA l-au acuzat că, în iulie 2007, în calitate de preşedinte al ADS, a împroprietărit o persoană fizică, fără temei legal, cu un teren de 147 de hectare, păgubind statul cu peste 80 de milioane de euro.
În urma unei cereri de restituire, Daniel Drăgan a dat persoanei solicitante, în compensare, o suprafaţă situată în localitatea Popeşti Leordeni. Decizia respectivă a fost emisă fără a avea la bază un raport întocmit de Comisia de analiză a solicitărilor de retrocedare.
În calitate de preşedinte al ADS, bârlădeanul a emis, pe 26 iulie 2007, o decizie prin care îi acorda lui Constantin Nicolaide, 97 de ani, în compensaţie pentru un imobil care nu se putea retroceda în natură, un teren de 147,14 ha, aproape de Bucureşti. Bătrânul nu avea însă calitate să solicite reconstituirea proprietăţii deoarece, cu un an înainte, cedase drepturile litigioase către o altă persoană, Maria Nicolaescu.
Cine este Drăgan
Daniel Drăgan este una dintre cele mai cunoscute figuri politice din Bârlad. A candidat la funcţia de primar al municipiului în 2000 şi 2004, din partea PRM, iar în 2008, din partea PNL. În mandatele 1996-2000 şi 2000-2004, a fost consilier local.
În 2006, Daniel Drăgan a fost numit şef al Direcţiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vaslui, la scurt timp devenind şeful de cabinet al ministrului agriculturii de la acea vreme, Dan Motreanu, de unde a fost propulsat ca preşedinte al ADS.