FOTO Cât costă înfrumuseţarea Vasluiului. Flori şi plante ornamentale de peste 300.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De câteva sptămâni, lucrătorii de la Serviciului de Gospodărire din cadrul Primăriei Vaslui lucrează de zor la reamenajarea spaţiilor spaţiile verzi din municipiul, mii de flori şi plantate ornamentale fiind plantate în întreg oraşul. Pentru acest an, Primăria Vaslui a prevăzut în buget nu mai puţin de 310.000 de lei pentru achiziţia de flori, arbuşti şi copaci ornamentali.

Până în prezent a fost cheltuită aproape jumătate din sumă, prin achiziţii directe de la firme din Ungaria şi Cehia, unele plante costând şi aproape 780 de euro bucata. Achiziţiile au fost făcute de societatea Goscom, la care Consiliul Local Vaslui este unic acţionar, în urma studierii de oferte pe piaţa naţională şi europeană. 

Pe lângă florile mai puţin pretenţioase, autorităţile vasluiene au achiziţionate şi unele plante decorative foarte scumpe, cum ar fi un rhododendron care a costat 774,84 euro. Aceştia arbori ornamentali, ţinuţi în ghivece, vor putea fi admiraţi de vasluieni în Piaţa Civică, recent reabilitată printr-un proiect cu finanţare europeană, odată ce vremea se va încălzi.

"Nu putem spune că sunt sume mari cheltuite raportat la suprafaţa de parcuri şi alei din oraş. Nu am plantat acum flori de dragul de a planta, ci pentru ca municipiul să arate frumos, aşa cum este peste tot în lumea civilizată", a  declarat primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.

Citeşte şi: Ora pamântului” a scos în stradă sute de vasluieni

 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite