Fostul subprefect de Vaslui, Sergiu Marian, trimis pentru a treia oară în judecată: acuzat pentru abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La trei luni de când a primit cea de-a doua condamnare, fostul subprefect de Vaslui, Sergiu Marian, va ajunge din nou în faţa instanţei de judecată, după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

Alături de Sergiu Marian, procurorii DNA au mai anunţat că i-au mai trimis în judecată şi pe  Vasile Marius Marian, fratele acestuia, Vasile Cupşan,un  alt fost subprefect, şi pe Gabriela Luca, fostă şefă a Biroului Funciar din cadrul Prefecturii Vaslui. În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi firma administrată de fratele fostului subprefect. 

Acest al treilea dosar a survenit, potrivit rechizitoriului, ouă persoane au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru câte 40 de hectare de teren situate pe raza comunelor Alexandru Vlahuţă şi Bogdana. Cererile le-au fost însă respinse de comisiile locale de fond funciar, pe considerentul că vechile amplasamente fuseseră deja atribuite altor persoane. Au fost trecute pe o listă de despăgubiri, fără a li se oferi un alt amplasament situat în aceeaşi localitate sau într-o zonă învecinată.

„În cursul anului 2007, inculpatul Marian Sergiu, în calitate de subprefect al judeţului Vaslui şi de vicepreşedinte al Comisiei judeţene de fond funciar, a iniţiat şi a efectuat procedurile de radiere a celor două persoane, fără ştirea sau acordul lor, din lista pentru despăgubiri şi înscrierea lor într-o altă listă, care presupunea atribuirea unor terenuri situate pe raza comunei Fălciu. În urma demersurilor sale, subprefectul  Marian Sergiu i-a facilitat fratelui său, Marian Vasile-Marius, achiziţia terenurilor în cauză la preţuri derizorii.

Subprefectul Marian Sergiu a fost sprijinit de inculpaţii Cupşan Cătălin-Vasile, secretar al Instituţiei Prefectului judeţului Vaslui şi secretar al Comisiei judeţene de fond funciar, şi de Luca Gabriela, membru al Comisiei judeţene de fond funciar, care, în demersurile lor, au încălcat atât atribuţiile de serviciu, cât şi dispoziţiile normative ce reglementează domeniul fondului funciar. Concret, inculpaţii Marian Sergiu şi Cupşan Cătălin-Vasile, în calitate de vicepreşedinte, respectiv secretar al Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui, au aprobat şi i-au determinat pe ceilalţi membri ai comisiei să aprobe propunerile făcute de comisiile de fond funciar  Bogdana şi Alexandru Vlahuţă, astfel încât cele două persoane care formulaseră cereri de restituire să fie radiate de pe lista de despăgubiri şi să fie înscrise pe lista ce presupunea atribuirea de teren în comuna Fălciu, din rezerva Agenţiei Domeniilor Statului. Această operaţiune avea ca scop creşterea valorii de piaţă a terenurilor în cauză, fiind efectuată cu încălcarea mai multor prevederi legale în materia reconstituirii drepturilor de proprietate“,susţin procurorii.

Imediat după emiterea titlurilor de proprietate asupra terenurilor situate pe raza comunei Fălciu, fratele lui Sergiu Marian a ridicat personal de la sediul primăriei cele două documente, după care a luat legătura cu cele două moştenitoare, pretinzându-le vânzarea întregii suprafeţe contra a câte 80.000 de lei. Fiind persoane în vârstă şi fără speranţa unor despăgubiri în perioada imediat următoare, femeile au acceptat. Ca urmare, terenurile au intrat în proprietatea SC Comercial Marian SRL, al cărei administrator era fratele ex-subprefectului.

Sursa citată precizează că astfel statul roman, titular al dreptului de proprietate, exercitat prin intermediul Agenţiei Domeniului Statului, a fost prejudiciat cu suma de peste 150.000 lei, diferenţa dintre valorile de piaţă ale vechilor şi, respectiv, noilor amplasamente ale terenurilor, iar pe de altă parte firma a obţinut un folos în valoare de aproape 68.000 lei prin achiziţia terenurilor în cauză la un preţ inferior celor de piaţă al acestora.

Valoarea de achiziţie a fost de 2.000 lei/ha, în timp ce valoarea de piaţă a terenurilor, la acea dată, a fost stabilită la 2.777 lei pe hectar, respectiv, 2.921 lei pe hectar.

Sergiu Marian, a fost condamnat pentru a doua oară, pe 25 iunie 2013, de magistraţii Tribunalului Vaslui, la o pedepasă de 3 ani de închisoare cu suspendare, el fiind găsit vinovat pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals şi luare de mită. El mai avea o pedeapsă definitivă de doi ani de închisoare, tot cu suspendare. 

Citeşte şi:

Pedeapsă maximă cerută de procurori în cazul fostului subprefect de Vaslui, Sergiu Marian, acuzat de corupţie

Sergiu Marian, fostul subprefect de Vaslui, somat să se prezinte la proces

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite