Fostul deputat de Vaslui, Dan Bordeianu, condamnat pentru abuz în serviciu. Soţia fostului parlamentar şi un primar de comună, pedepse cu executare
0
Fostul deputat Dan Bordeianu a fost condamnat marţi, 16 mai, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Soţia fostului parlamentar, dar şi primarul în funcţie al comunei Deleni au fost condamnaţi la închisoare cu executare. Soţii Bordeianu au fost acuzaţi de DNA că au prejudiciat bugetul de stat patru milioane de lei.
Găsit vinovat de complicitate la abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, fostul deputat a scăpat de închisoare cu executare, însă a fost obligat de judecători să presteze muncă voluntară în folosul comunităţii pe o perioada de 60 de zile în cadrul Primăriei Huşi sau la Direcţia Generală de Protecţie a Copilului Huşi. Nicoleta Bordeianu, soţia fostului deputat, a primit şi ea o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.
Vasile Zamfir, primarul comunei Deleni, a fost condamnat şi el tot la o pedepsă de 3 ani şi 6 luni cu executare, el fiind condamnat pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată.
De asemenea, inculpaţii au fost obligaţi la plata sumei de 916.227 de lei cu titlu de daune materiale către partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
În august 2015, Dan Bordeianu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General după ce societatea pe care o controla s-a angajat să execute o serie de lucrări pentru alimentarea cu apă în comuna Deleni, judeţul Vaslui, care nu au mai fost finalizate sau au fost neconforme, cauzând un prejudiciu de patru milioane de lei.
Bani pentru un proiect realizat pe hârtie
Potrivit procurorilor, pentru realizarea unui proiect din judeţul Vaslui, având ca obiect "Alimentarea cu apă şi amenajare poduri şi podeţe în localităţile Deleni, Zininca, Bulboaca", au fost comise o serie de infracţiuni de abuz în serviciu şi fals, relativ la executarea şi plata unor lucrări aferente proiectului, derulate în contextul perfectării unui contract între Primăria comunei Deleni, reprezentată de primarul Vasile Zamfir şi SC Ecoloc SRL Huşi, al cărei administrator era Nicoleta Bordeianu, iar director Dan Bordeianu. Lucrările, care trebuiau finalizate în anul 2010, erau finanţate integral din fondurile publice aveau ca finalitate îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale locuitorilor arondaţi unei arii rurale, prin oferirea posibilităţii alimentării cu apă potabilă a gospodăriilor.
În rechizitoriul întocmit de procurori se precizează că Dan Bordeianu a participat din partea S.C. Ecoloc. S.R.L., în calitate de director (calitate în care a semnat şi un act adiţional), la derularea lucrărilor figurând ca delegat pe un număr de 8 facturi fiscale emise de executant, care au fost introduse în circuitul financiar contabil şi prezentate pentru plată primarului comunei Deleni judeţul Vaslui, inculpatul Vasile Zamfir, care, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a semnat ca bun de plată 17 facturi fiscale şi tot atâtea ordine de plată. Ulterior, acestea au fost decontate deşi lucrările nu au fost conforme cu proiectul şi nu au fost finalizate. Potrivit anchetatorilor, în zonă nu a fost executat niciun hidrant, nicio cişmea şi nici nu există rezervă de apă.
Deputat cu trecut de violator
Dan Bordeianu a ajuns deputat în Parlamentul României, în ciuda faptului că are o condamnare pentru viol. În 1985, pe când avea 17 ani, a fost condamnat alături de alţi doi tineri, la 5 ani de detenţie la "şcoala de corecţie" de la Târgu Ocna, fiind acuzat că au acosatat o tânără de pe stradă, în timp ce se întorcea de la serviciu şi au violat-o.
În 2010, când a fost făcută publică condamnarea sa pentru viol, Bordeianu a declarat că ar fi fost bătut două săptămâni de miliţieni pentru a recunoaşte faptele ce, spune el, nu le-ar fi sărvârşit. Cert este că a fost crezut de liderii PNL de la Bucureşti, care în 2012, l-au trecut din nou pe liste, în ciuda opoziţiei liderilor locali ai PNL. Ulterior, Bordeianu a migrat la PSD. La ultimele alegeri, a fost trecut de PSD pe loc neeligibil, Dan Bordeianu pierzând alegerile.