EXCLUSIV A fost sau nu a fost spionat milionarul Adrian Porumboiu? Decizia procurorilor de la Crimă Organizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprian Damian (foto stânga) şi Adrian Porumboiu (foto dreapta) se află în conflict deschis de mulţi ani
Ciprian Damian (foto stânga) şi Adrian Porumboiu (foto dreapta) se află în conflict deschis de mulţi ani

Procurorii Biroului Teritorial Vaslui al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) au finalizat ancheta în dosarul în care omul de afaceri vasluian Adrian Porumboiu a reclamat că i-a fost violată viaţa privată, prin acces ilegal la sistemele sale informatice şi interceptări ilegale. Vizat de acuzaţiile milionarului a fost fostul administrator al clubului de fotbal din Vaslui, finul său, Ciprian Damian.

UPDATE: Adrian Porumboiu a anunţat că i-a fost comunicată ordonanţa procurorilor DIICOT, în urmă cu o zi, şi a precizat că va contesta soluţia în perioada următoare. Omul de afaceri apreciază că anchetatorii nu au lămurit aspecte importante din plângerea şi este nemulţumit că nu i s-a solicitat şi telefonul său pentru expertizare.

”Nu mi s-a solicitat să predau telefonul, deşi am aşteptat să fie verificat. Este o minciună sfruntată că în 2012 i-aş fi dat telefonul lui Damian să îmi instaleze aplicaţia meteo. Pe mine procurorii nu m-au întrebat dacă mi s-a instalat vreo aplicaţie de către Damian. Voi contesta această soluţie pentru că mi se pare incredibil şi inadmisibil ca o persoană să fie sunată de pe numărul preşedintelui României, iar acest lucru să nu fie clarificat şi explicat. Probabil, dacă Băsescu era în continuare preşedinte, pe achetatori i-ar fi interesat mai mult această problemă. Eu mă întreb cât de păzit era preşedintele Băsescu dacă cineva îşi permitea să sune de numărul său. Având în vedere că locuia în fosta casă a Pionerului, probabil era păzit de nişte pioneri”, a declarat Adrian Porumboiu.

Ştire iniţială: După doi ani de anchetă, procurorii DIICOT Vaslui au dispus clasarea cauzei faţă de suspectul Ciprian Damian, arătând în motivarea soluţiei că nu există probe certe care să indice că acesta a săvârşit infracţiunile reclamate de Adrian Porumboiu. 

”Avem în vedere împrejurarea că declaraţia persoanei vătămate (Adrian Porumboiu n.r.) nu se coroborează, sub aspectele relevante privind latura obiectivă a infracţiunilor cu niciun alt mijloc de probă din care să rezulte modalitatea în care s-ar fi comis faptele de acces ilegal la un sistem informatic şi violarea secretului corespondenţei. Potrivit art. 4 Cod de procedură penală, orice persoană se bucură de prezumţia de nevinovăţie, iar după administrarea probatoriului orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului/inculpatului, conform principiului in dubio pro reo. În cazul de faţă, coroborarea tuturor probelor nu conduce la concluzia certă privind săvârşirea în cauză a infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi violarea secretului corespondenţei”, se arată în soluţia dispusă în acest caz de şeful Biroului Teritorial Vaslui al DIICOT, procuror Irina Perjoiu. 

Procurorii DIICOT au declanşat ancheta în acest caz în urma unei plângeri formulate de Adrian Porumboiu în februarie 2015. Atunci, omul de afaceri a reclamat procurorilor faptul că fostul administrator al Sporting Club Vaslui, Ciprian Damian, cunoaşte aspecte din viaţa sa privată, precum şi informaţii referitoare la activitatea firmelor sale, aspecte ce, în opinia sa, nu puteau fi aflate, decât prin ascultarea convorbirilor telefonice şi prin interceptarea adresei personale de email. 

Damian, acuzat de Porumboiu că şantaja fotbalişti şi poliţişti

Porumboiu a indicat procurorilor că Damian, fost ofiţer de poliţie, deţine cunoştinţe tehnice privind procedura şi aparatura de interceptare ambientală, precum şi despre interceptarea/înregistrarea convorbirilor telefonice. Adrian Porumboiu a relatat procurorilor un episod, despre care, în 2015, a relatat şi în mass-media. A afirmat că ar fi fost apelat de Damian pe telefonul personal de pe numărul de telefon al Preşedinţiei României.

"Eram cu o doamnă avocată şi a sunat-o pe ea, de pe numărul meu. Am vorbit cu el la telefon şi i-am spus că dacă este aşa şmecher să mă sune de pe numărul preşedintelui. Şi m-a sunat. Când am verificat mi s-a răspuns de la Cancelaria Preşedintelui şi a precizat că nu a sunat nimeni pe numărul meu”, declara jurnaliştilor, în 2015, Adrian Porumboiu. 

Audiat de procurorii DIICOT Vaslui, omul de afaceri a reiterat acuzaţiile formulate în plângere şi a detaliat situaţiile indicate. ”Acesta a mai indicat faptul că Damian Ciprian deţine înregistrări audio şi video cu mai mulţi jucători ai clubului FC Vaslui şi pe care îi şantaja că întreţin relaţii sexuale cu femei şi că acesta ar deţine o înregistrare comporomiţătoare cu cineva din Poliţie, pe care o foloseşte la fel pentru a şantaja, însă nu poate preciza despre cine este vorba”, se menţionează în soluţia procurorilor DIICOT Vaslui. 

De asemenea, Porumboiu a reclamat procurorilor că Ciprian Damian s-ar fi aflat în spatele avalanşei de faxuri primite de Tribunalul Vaslui de pe numărul de fax al societăţii Comcereal, firmă care aparţinea la vremea respectivă holding-ului Racova. Potrivit verificărilor, efectuate de DIICOT, în perioada 30.10.2014 - 13.05.2015, pe faxul Tribunalului Vaslui au fost primite zilnic contestaţia formulată de cele nouă firme din holdingul Racova, împotriva cererii de insolvenţă formulată de Sporting Club Vaslui. Exemplarul contestaţiei, care cuprindea 20 de pagini, era primit zilnic şi de câte două-trei ori, ducând la îngreunarea activităţii serviciului Registratură a Tribunalului Vaslui. 

Mai multe percheziţii au fost efectuate de procurorii şi poliţiştii de la Crimă Organizată la proprietăţile lui Ciprian Damian, în urma cărora au fost ridicate în vederea cercetărilor telefoane, laptopuri, hard disk-uri, memory stick-uri şi dispozitive electronice (dispozitiv electronic - tip cameră video- 2 piese şi cabluri conexe, dispozitiv de înregistrare electronică disimulată în obiecte de îmbrăcămite - tip şapcă(format din două piese +cablu alimentare+ cd driver, precum şi un dispozitiv de înregistrare disimulat în telecomandă”. De asemenea, anchetatorii au ridicat, în vederea verificării, şi multifuncţionala de la Comcereal de pe care au fost trimise faxurile către Tribunalul Vaslui.

Rezultatele expertizei SRI

Bunurile ridicate au fost percheziţionate de către un ofiţer specialist în efectuarea percheziţiilor informatice din cadrul Serviciului de Combaterea Criminalităţii Organizate Vaslui, iar informaţiile obţinute au fost analizate şi de către specialişti din cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI) - Institutul pentru Tehnologii Avansate. 

”Specialiştii din cadrul SRI- Institutul de Tehnologii Avansate, care au pus în executare ordonanţa DIICOT - BT Vaslui au reuşit extragerea mai multor fişiere care au fost salvate. Cu privire la dispozitivele de înregistrare electronică, disimulat în obiect de îmbrăcăminte tip şapcă, au concluzionat că este un produs comercial, în slotul de card nu a fost găsit niciun suport de memorie externă, iar dispozitivul nu dispune de memorie internă. Cu privire la dispozitivul de înregistrare disimulat în telecomandă au concluzionat că este un produs comercial care poate fi folosit pentru înregistrări ambientale”, se arată în rezoluţia procurorilor DIICOT.

În cazul dispozitivului de înregistrare disimulat în telecomandă, specialiştii au identificat mai multe fişiere care au fost verificate. În urma verificărilor, s-a constatat că toate fişierele cuprindeau o înşiruire de caractere numerice şi caractere speciale ca ”/” şi ”:”, despre care specialiştii au afirmat că pot constitui reprezentarea unei date calendaristice şi a timpului. 

”În urma analizării tuturor fişierelor tip imagine şi video stocate iniţial pe dispozitivul de înregistrare electronică de tip telecomandă auto, nu s-au identificat informaţii electronice care să privească obiectul cauzei. Acestea prezintă înregistrări video şi fotografii efectuate într-o încăpere tip birou, care nu poate fi identificat, fiind filmată şi fotografiată doar incinta încăperii, nefiind înregistrate persoane, discuţii  sau alte situaţii care să intereseze cauza”, se menţionează în ordonanţa procurorilor DIICOT - BT Vaslui.

Ce a declarat Damian procurorilor

Audiat de procurori, Ciprian Damian a negat că l-ar fi înregistrat vreodată pe Adrian Porumboiu, cu care se afla într-o relaţie conflictuală de mai multă vreme. 

Acuzat că ar fi avut acces la telefonul milionarului, Damian a precizat procurorilor că a avut acces la mobilul acestuia o singură dată, în anul 2012, când şi-a achiziţionat un Iphone 4.

”Întrucât Porumboiu Adrian nu cunoştea sistemul de operare, m-a solicitat să îi arăt şi să îl învăţ să poată folosi acel telefon. I-am montat (i-am descărcat o aplicaţie) pe acel aparat (telefon mobil) o aplicaţie privind starea vremii, întrucât, datorită implicării sale în domeniul agricol, era interesat de starea vremii, însă nu i-am montat programe sau sisteme de interceptare, pe acel telefon sau pe alt telefon al domnului Porumboiu Adrian. Nu am avut nicio discuţie telefonică cu Porumboiu în cadrul căreia să îl apelez folosind numărul de telefon al preşedintelui Băsescu”, a declarat Damian procurorilor DIICOT.

Ciprian Damian a susţinut în faţa anchetatorilor că nu a accesat niciodată adresa de email a milionarului, singurii care îi ştiau parola de acces fiind Viorel Nebunu, membru al Consiliului de Administraţie al clubului, şi o secretară de la club. În privinţa avalanşei de faxuri primite de Tribunalul Vaslui începând cu luna octombrie 2014 de la Comcereal, Damian a declarat procurorilor că nu a mai fost prezent la sediul acestei societăţi din septembrie 2013.

Apreciind că nu sunt probe care să ateste că Ciprian Damian l-a spionat pe Adrian Porumboiu şi i-ar fi accesat ilegal telefoanele şi corespondenţa electronică, procurorii DIICOT au clasat dosarul şi au dispus disjungerea şi declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea continuării urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violarea vieţii private şi şantaj.

Ciprian Damian şi Adrian Porumboiu se află într-un conflict deschis odată cu prăbuşirea clubului de fotbal Sporting Club Vaslui, al cărui finanţator a fost milionarul vasluian.

Fost poliţist de profesie, Ciprian Damian i-a fost alături lui Adrian Porumboiu mai bine de 15 ani, fiind considerat omul său de încredere. În 2007  a fost numit preşedintele clubului de fotbal, iar în 2013 după retragerea lui Adrian Porumboiu, care finanţa clubul prin intermediul firmelor sale, Damian a devenit acţionar majoritar.

În mai multe ieşiri publice, Ciprian Damian l-a acuzat anul trecut pe fostul finanţator că retragerea de la echipă din 2013 a fost una formală, iar el a fost folosit drept ţap ispăşitor pentru datoriile uriaşe ale clubului. 

Vă mai recomandăm:

Lupta orgoliilor a distrus un brand: FC Vaslui îşi dă ultima suflare

Acuzaţii grave în scandalul dintre Adrian Porumboiu şi finul său: şantaj, tranzacţii dubioase, acte falsificate şi interceptări ilegale

Război total între naşul Porumboiu şi finul Damian: FC Vaslui, scos la vânzare!

Fotbaliştii de la FC Vaslui au intrat în grevă. Nu şi-au mai primit salariile de cinci luni

Adrian Porumboiu şi-a anunţat retragerea de la FC Vaslui printr-o scrisoare de adio: „Rămân fanul lor

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite