Elevii din Vaslui, ajutaţi să îşi aleagă viitoarea meserie
0
Un număr de 18 elevi de la Şcoala numărul 5 din Vaslui au petrecut o zi alături de câţiva mentori care i-au ajutat să desluşească mai bine meseria pe care vor să o practice atunci când cresc.
Un proiect ambiţios derulat de Fundaţia „Terre des hommes“ i-a ajutat pe cei 18 elevi din clasa a VIII-a să găsească mai uşor răspunsul la întrebarea „Ce vrei să te faci când creşti mare?“.
Pe durata unei zile, copiii au experimentat concret meseriile visate. Unii şi-au propus să devină avocaţi, alţii vor să devină informaticieni, jurnalişti sau fotografi, iar o parte dintre ei visează să ajungă poliţişti.
Elevii au avut ocazia de a experimenta provocările reale ale profesiilor alese alături de adulţi specializaţi în domeniile alese de ei.
Spre exemplu, trei dintre copii au văzut cum decurge o zi din viaţa unui poliţist, mentorul lor fiind şeful Postului de Poliţie din comuna Ştefan cel Mare. „Nu a fost uşor. Le-am explicat ce trebuie să facă un poliţist şi am ales să facem o activitate de prevenire în ceea ce priveşte activitatea infracţională din mediul rural“, ne-a declarat agentul şef principal Gheorghe Caverde.
Obiectivul principal al acestui proiect a fost acela de a „facilita copiilor participarea la deciziile importante din viaţa lor şi a comunităţilor în care trăiesc“.