Duşan Kuciak are numai cuvinte urâte despre experienţa trăită la FC Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Duşan Kuciak a fost foarte iubit de fanii vasluieni FOTO:adevarul
Duşan Kuciak a fost foarte iubit de fanii vasluieni FOTO:adevarul

Într-un interviu acordat presei poloneze, fostul portar al Vasluiului, Duşan Kuciak, a povestit despre experinţa „neplăcută“ pe care a avut-o în România, având numai cuvinte urâte la adresa formaţiei galben-verde.

Cu toate că a devenit celebru în România, fiind unul dintre cei mai apreciaţi portari ai Ligii I, Kuciak preferă să arate cu degetul spre FC Vaslui, descriind experienţa dictatorială la care era supus el şi colegii săi. 

„Vaslui nu e un oraş mic, este un sat! Dacă joci sâmbătă şi miercuri, eşti ţinut în cantonament, este ceva de-a dreptul claustrofobic. Ca pedepasă, după înfrângeri, eram ţinuţi tot în cantonament, într-un hotel de acolo. Am stat multe zile departe de casă, făceam şi cantonamente de câte 19 zile. Asta în timpul sezonului, înţelegeţi? M-am bucurat că am primit oferta de la Legia“, a declarat goalkeeper-ul pentru publicaţia Weszlo.

În acest moment, Kuciak se află în litigiu cu FC Vaslui, după ce fostul finanţator, Adrian Porumboiu, l-a acuzat de blat, alături de alţi jucători, într-un meci ăierdut în faţa celor de la Glorian Buzău cu scorul de 4-1. „Cineva mi-a pomenit numele în acel caz, vom vedea ce se va întâmpla“, a mai spus Kuciak.

În vârstă de 28 de ani, Duşan Kuciak a ajuns la FC Vaslui în sezonul 2008-2009 unde a apărat poarta galben-verzilor timp de trei sezoane. 

Citeşe şi:

Duşan Kuciak a câştigat lupta cu FC Vaslui

FC Vaslui riscă să fie depunctată din cauza lui Dani Coman

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite