DNA a instituit sechestru pe proprietăţile şi conturile lui Porumboiu. Milionarul a contestat decizia la Curtea Supremă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Adrian Porumboiu a contestat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ordonanţa prin care procurorii DNA au instituit pe 28 septembrie sechestru asigurator şi popripre pe proprietăţi, respectiv conturi, în dosarul privind retrocedarea fermei viticole Vidişamp Huşi.

Adrian Porumboiu a înaintat acţiunea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe 3 noiembrie, în ziua în care DNA a anunţat că în cazul său este este începută urmărirea penală, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. 

În fapt, omul de afaceri vasluian este acuzat că ar fi intervenit în favoarea omului de afaceri Gigi Neţoiu care, prin intermediul societăţii Vincon Vrancea, a preluat 770 hectare de teren cu viţă de vie, ce a aparţinut societăţii Vidişamp Huşi, în urma unor retrocedări ilegale, spun procurorii DNA.

Contestaţia înaintată de Porumboiu la Curtea Supremă, împotriva măsurilor asiguratorii, ar fi trebuit să se judece marţi, 22 noiembrie. Magistraţii, au decis însă se repună cauza pe rol pentru a primi o serie de precizări de la Serviciul Teritorial Iaşi al DNA

”Repune pe rol cauza având ca obiect contestaţia formulată de petentul Porumboiu Adrian împotriva Ordonanţei de instituire sechestru asigurător şi poprire din data de 27 septembrie 2016 emisă în dosarul nr. 80/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi şi acordă termen la data de 28 noiembrie 2016, ora 08.30, Sala Secţiei penale. Pune în vedere reprezentantului Ministerului Public să comunice dacă numiţii Marian Sergiu, Neţoiu Gheorghe, Marian Dan-Mihai, Cupşan-Cătălin Vasile au dat declaraţii, cu excepţia consemnării poziţiei procesuale a acestora din volumele de urmărire penală transmise, respectiv Marian Sergiu – volumul 9/41, Neţoiu Gheorghe – volumul 11/41, Marian Dan-Mihai –volumul 8/41, Cupşan-Cătălin Vasile –volumul 4/41, iar în situaţia în care răspunsul este afirmativ, declaraţiile să fie transmise instanţei până la termenul fixat în cauză”, se precizează în hotărârea pronunţată, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

Declaraţii contradictorii

Lui Adrian Porumboiu i s-a adus la cunoştinţă începerea urmăririi penale împotriva sa la sfârşitul lunii septembrie, anul curent. Pe 6 octombrie, când procurorii DNA au anunţat instituirea măsurii controlului judiciar faţă de mai mulţi inculpaţi din dosar (Gigi Neţoiu, fostul lider PNL Vaslui, Dan Marian s.a.), omul de afaceri Adrian Porumboiu a negat că ar avea vreo legătură că acest caz. A admis că a fost prezent la DNA pentru a face o serie de precizări. Ulterior, pe 3 noiembrie, când DNA a precizat că în cazul lui Adrian Porumboiu s-a început urmărirea penală, omul de afaceri şi-a nuanţat declaraţiile, afirmând că nu înseamnă nimic calitatea de suspect, pentru că ”suntem o ţară de suspecţi”. 

”Aşa cum am mai declarat, nu am avut şi nu am nici cea mai mică implicare în dosarul Vincon. Calitatea pe care o prezentaţi, aceea de suspect, nu-mi creeaza absolut nici cea mai mică emoţie devreme ce nu am nicio legatura cu faptele pentru care se efectuează cercetări. Suspiciunea că aş fi comis infractiunea de instigare la abuz in serviciu nu poate fi sub nicio formă susţinută, devreme ce nu s-a produs. În niciun moment al activităţii mele nu am instigat pe nimeni la abuz in serviciu. Regret că sunt subestimat şi cineva ar putea crede ca eu aş fi fost “argatul” sau instigatorul în favoarea lui Neţoiu. Calitatea de suspect nu înseamnă nimic de vreme ce suntem o ţară de suspecţi.”, a declarat Adrian Porumboiu pe 3 noiembrie.

Cum a ajuns o perlă a viticulturii Moldovei la Gigi Neţoiu

Procurorii DNA îl acuză pe omul de afaceri Gigi Neţoiu că a intrat în posesia fostei societăţi viticole Vidişamp Huşi, un etalon al viticulturii româneşti în perioada comunismului, fiind împoprietărit în mod ilegal cu peste 770 hectare de teren. Întreaga afacere, afirmă DNA, ar fi fost controlată de senatorul Dan Marian, preşedintele PNL Vaslui. Dan Marian este acuzat că  instigat funcţionarii din Prefectura Vaslui să retrocedeze ilegal societăţii  Vincon Vrancea, deţinute de omul de afaceri Gigi Neţoiu terenurile aparţinând Vidişamp Huşi.

Pe 6 octombrie, procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de sentorul Dan Marian, omul de afaceri Gigi Neţoiu, a fostei soţii a acestuia Luchi Georgescu, cea care deţine în prezent societatea Vincon Vrancea, a fostului primar de Huşi Tudor Stafie, a fostului subprefect de Vaslui, Vasile Cătălin Cupşan, precum şi alţi funcţionari din cadrul Prefecturii Vaslui. În acelaşi dosar a fost inculpat, sub acuzaţia de abuz în serviciu, şi fostul preşedinte al ADS, Daniel Drăgan.

Potrivit procurorilor DNA, în cursul anului 2007, societatea viticolă controlată de  Gigi Neţoiu (Vincon Vrancea n.r.) a dobândit în proprietate, în mod fraudulos, la preţuri sub valoarea de piaţă, suprafaţa totală de 692,685 ha - plantată cu viţă de vie, situată pe amplasamentul fostelor plantaţii ale Vidişamp Huşi teren aflat în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite