Adrian Porumboiu, acuzat de DNA de instigare la abuz în serviciu: „Sunt subestimat dacă cineva ar crede că eu aş fi fost argatul lui Neţoiu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Porumboiu
Adrian Porumboiu

Procurorii anticorupţie au început urmărirea penală împotriva omului de afaceri Adrian Porumboiu, în dosarul în care mai mulţi funcţionari şi politicieni din Vaslui sunt acuzaţi că l-au sprijinit pe Gigi Neţoiu să intre în posesia dintre cele mai mari ferme viticole din zona Moldovei, în baza unor retrocedări ilegale.

”Faţă de Porumboiu Adrian, procurorii anticorupţie au dispus efectuarea urmăririi penale în legătură cu  suspiciunea comiterii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. În această cauză se efectuează acte de urmărire penală faţă de 62 de persoane”, se arată într-un răspuns furnizat de DNA ziarului Adevărul.

În replică, Adrian Porumboiu neagă acuzaţiile procurorilor anticorupţie, susţinând că nu a nicio implicare în dosarul privind retrocedarea celor 770 de hectare ale societăţii Vidişamp Huşi.

Aşa cum am mai declarat, nu am avut şi nu am nici cea mai mică implicare în dosarul Vincon. Calitatea pe care o prezentaţi, aceea de suspect, nu-mi creeaza absolut nici cea mai mică emoţie devreme ce nu am nicio legatura cu faptele pentru care se efectuează cercetări. Suspiciunea că aş fi comis infractiunea de instigare la abuz in serviciu nu poate fi sub nicio formă susţinută, devreme ce nu s-a produs. În niciun moment al activităţii mele nu am instigat pe nimeni la abuz in serviciu. Regret că sunt subestimat şi cineva ar putea crede ca eu aş fi fost “argatul” sau instigatorul în favoarea lui Neţoiu. Calitatea de suspect nu înseamnă nimic devreme ce suntem o ţară de suspecţi.”, a declarat Adrian Porumboiu. 

Procurorii DNA îl acuză pe omul de afaceri Gigi Neţoiu că a intrat în posesia fostei societăţi viticole Vidişamp Huşi, un etalon al viticulturii româneşti în perioada comunismului, fiind împoprietărit în mod ilegal cu peste 770 hectare de teren. Întreaga afacere, afirmă DNA, ar fi fost controlată de senatorul Dan Marian, preşedintele PNL Vaslui.Dan Marian este acuzat că  instigat funcţionarii din Prefectura Vaslui să retrocedeze ilegal societăţii  Vincon Vrancea, deţinute de omul de afaceri Gigi Neţoiu terenurile aparţinând Vidişamp Huşi.

Pe 6 octombrie, procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de sentorul Dan Marian, omul de afaceri Gigi Neţoiu, a fostei soţii a acestuia Luchi Georgescu, cea care deţine în prezent societatea Vincon Vrancea, a fostului primar de Huşi Tudor Stafie, a fostului subprefect de Vaslui, Vasile Cătălin Cupşan, precum şi alţi funcţionari din cadrul Prefecturii Vaslui. În acelaşi dosar a fost inculpat, sub acuzaţia de abuz în serviciu, şi fostul preşedinte al ADS, Daniel Drăgan.

Potrivit procurorilor DNA, în cursul anului 2007, societatea viticolă controlată de  Gigi Neţoiu (Vincon Vrancea n.r.) a dobândit în proprietate, în mod fraudulos, la preţuri sub valoarea de piaţă, suprafaţa totală de 692,685 ha - plantată cu viţă de vie, situată pe amplasamentul fostelor plantaţii ale Vidişamp Huşi teren aflat în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului.

Procurorii DNA precizează că ”efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite