Cum a reuşit un primar din Vaslui să acopere un drum plin cu gropi, cărând nisip cu balia în portbagajul maşinii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
primar gropi vaslui

Un primar din judeţul Vaslui a găsit o metodă inedită pentru a repara drumul judeţean care tranzitează comuna şi care arată ca după bombardament.

Deşi responsabili cu reparaţia drumurilor judeţene care tranzitează comunele sunt reprezentanţii Consiliului Judeţean, primarul din Buneşti Avereşti s-a apucat să repare de unul singur drumul, disperat că în zonă riscă să nu mai poată intra nici măcar ambulanţele. Astfel, edilul a s-a apucat să acopere toate gropile din asfalt, cărând pietrişul într-o balie cu maşina primăriei.

”Pur şi simplu nu se mai putea merge. Îţi venea să cobori din maşină şi să o iei pe jos, pe câmp. Eu cred că nu sunt fonduri pentru toate drumurile din judeţ, dar nici să ajungem să nu mai poată intra ambulanţele în sat nu se mai putea. Aşa că am zis să fac un experiment şi să încerc o soluţie de compromis la nivel local, măcar să reuşim să trecem şi de iarna asta”, a declarat pentru ”Adevărul”, Vasile Tărăgan, primarul comunei Buneşti Avereşti. 

Sâmbătă, ”înarmat cu o lopată” şi însoţit de un localnic, edilul a acoperit gropile pe o porţiune de 2,5 kilometri. În cazul găurilor mai mari, primarul a folosit şi ciment, pentru a reuşi să fixeze pietrişul. 

”Timp de şase ore am luat la rând groapă cu groapă şi le-am astupat cu prundişul făcut din macadanele ce le  aveam pe la primărie. Am zis să aşteptăm câteva zile să vedem dacă este eficient şi ajută la ceva. Vreau să vă spun că este mai bine decât mă aşteptam, pietrişul s-a tasat şi se circulă mult mai bine. Zilele acestea vom continua şi vom acoperi toate gropile.”, a mai spus primarul Tărăgan.

Drumul Judeţean 244 D care leagă municipiul Huşi de comuna Buneşti Avereşti, ultima localitate de la graniţa cu Judeţul Iaşi, a fost construit în urmă cu 41 de ani, iar de atunci nu a mai fost niciodată reabilitat.  Doar un kilometru de asfalt s-a turnat anul trecut pe porţiunea care a fost luată de ape, la inundaţii. Restul drumului, care se întinde pe aproape 26 de kilometri este plin de gropi, iar circulaţia în zonă se desfăşoară cu dificultate. Când plouă sau ninge devine aproape impracticabil, cele mai mari dificultăţi întâmpinându-le ambulanţele şi maşinile de pompieri.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Vaslui, în subordinea cărora se află drumul, se plâng că nu au fost fonduri pentru reabilitarea Drumului Judeţean 244D şi nici nu se ştie dacă acesta se va afla pe lista de priorităţi la investiţiile de anul viitor. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite