Consiliul de Administraţie de la Rulmenţi Bârlad are membri noi, remuneraţi cu câte 1.500 euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţionarii Rulmenţi Bârlad au ales noii membri ai Consiliului de Administraţie (CA), care vor avea mandate pentru următorii patru ani.

Ştirea a apărut pe Ziarul Financiar, cotidian care menţionează că acţionarii Rulmenţi Bârlad, controlată de grupul turc Kombassan, au ales noii membri ai consiliului de administraţie (CA), decizie luiată în adunarea generală de luni. Aceeaşi sursă precizează că vor avea mandate de patru ani şi remuneraţii de 1.500 de euro, potrivit raportului publicat la Bursa de Valori Bucureşti.

CA Rulmenţi Bârlad va fi alcătuit din: Hasim Sahin, Erol Kaya, Halil Kaymal, Mustafa Tunca Dingiloglu şi Marius-Romeo Bălan.

Rulmenţi Bârlad intenţionează să abordeze noi segmente de piaţă, producţia de imitaţii de bijuterii fiind una din potenţialele soluţii.

Rulmenţi Bârlad, membră a Grupului URB, este cel mai mare angajator privat din judeţul Vaslui şi unul din principalii agenţi economici din estul României. Grupul deţine fabrici şi în Turcia şi Ungaria. Din 2000, de la preluarea Rulmenţi Bârlad, grupul a investit peste 125 milioane de dolari.

În 2013, cifra de afaceri a companiei a fost de peste 50 de milioane de dolari. Tot în 2013, a concediat 225 de angajaţi de la Rulmenţi Bârlad ca urmare a scăderii comenzilor.

Alte decizii luate de acţionari în adunarea generală de luni s-au referit la aprobarea vânzării participaţiei de 150.000 de euro deţinută de Rulmenţi la URB Europe, o firmă înregistrată în Belgia prin care sunt vândute produsele Kombassan din România, Ungaria şi Turcia.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite