Concluziile autorităţilor în cazul celor 22 de penticostali depistaţi cu COVID-19: Aproape jumătate de sat a participat la adunările religioase
0Ancheta epidemiologică desfăşurată de Direcţia de Sănătate Publică Vaslui în satul Racoviţa, acolo unde au fost confirmate 22 persoane au fost confirmate povitiv la COVID-19, arată că membrii cultului penticostal au organizat mai multe întâlniri religioase la care a participat aproape jumătate din populaţia localităţii.
În satul Racoviţa, din comuna Gârceni, locuiesc câteva zeci de familii care numără, afirmă primarul comunei, aproximativ 250 de persoane. Majoritatea sunt adepţi ai cultului penticostal, iar în ultima săptămână din luna martie au participat la mai multe întâlniri religioase specifice confesiunii. La acestea au participat aproape jumătate din populaţia satului, inclusiv copii, afirmă autorităţile.
Aceştia au spus autorităţilor că s-au adunat să se roage pentru binele tuturor şi nu s-au gândit că ar putea să se întâmple ceva rău, în urma demersului lor.
Anterior întâlnirilor religioase organizate în perioada 23-27 martie, în satul Racoviţa au fost prezenţi mai mulţi muncitori din Suceava, care au ajutat la lucrările de construcţii la casa de adunare ridicată în localitate.
”Ancheta epidemiologică a fost demarată în data de 30 martie 2020, cele trei cazuri (cu vârste de 40 ani, 52 ani, respectiv 15 ani) având legătură epidemiologică, ele fiind rude. Persoanele din comunitate au participat la mai multe adunări la care au fost prezente aproximativ 40 de familii cu circa 110 persoane. Pentru contacţii cazurilor deăpistate a fost aplicată măsura izolării la domiciliu şi monitorizarea stării de sănătate de către Direcţia de Sănătate Publică Vaslui, asistentul medical de la cabinetul medical individual, respectiv de către autorităţile locale. De la 23 dintre contacţii celor trei cazuri pozitive au fost recoltate probe biologice (exudat nasofaringian), rezultatul fiind pozitiv pentru 19 dintre acestea. La această dată, în comuna Gârceni sunt confirmate cu infecţie COVID-19 un număr de 23 de persoane”, a precizat Mihaela Vlada, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui.
Cele 19 persoane depistate pozitiv la noul coronavirus au vârste cuprinse între 14 şi 52 de ani. Toate urmează a fi internate la spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad, unitate suport pentru pacienţii COVID-19 din judeţul Vaslui. Dintre cele 19 persoane, 17 sunt din Racoviţa, iar două din Trohan, localitate din apropiere.
Potrivit ultimelor raportări, 36 de vasluieni au fost diagnosticaţi cu COVID-19, dintre care trei au fost vindecaţi, iar unul a decedat.
Dată fiind situaţia din satul Racoviţa şi a unor tensiuni care au apărut după ce localnicii din comuna Gârceni au aflat că membrii cultului penticostal au organizat întâlniri pe ascuns, primarul comunei Gârceni face un apel către toţi localnicii să dea dovadă de calm şi înţelegere.
”Aş dori foarte mult să fac un apel către toţi locuitorii comunei Gârceni, să fie calmi şi să dea dovadă de înţelepciune în această perioadă. Panica nu ajută la nimic bun. În această comună au trăit până acum în înţelegere penticostali, creştini după Evangelie, creştini ortodocşi. La fel vom trăi în continuare, cum am trăit şi până acum. Este un moment greu, peste care asigur locuitorii comunei că vom trece cu bine. Încă o dată, rog oamenii să fie calmi”, a transmis primarul Scutelnicu.