„Casanova“, artistul tatuator acuzat că a abuzat sexual două eleve, la un pas să scape de învinuirea de viol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lupu Flaviu FOTO Facebook
Lupu Flaviu FOTO Facebook

Un tânăr artist tatuator din Bârlad arestat preventiv timp de nouă luni într-un dosar de viol, fiind acuzat că a abuzat de minore, este aproape să scape de acuzaţii.

Marţi, 22 august, magistraţii Judecătoriei Bârlad au fost aşteptaţi să pronunţe sentinţa într-un controversat dosar de viol, în care inculpatul, Lupu Flaviu, un tânăr de 23 de ani, fost hairstilist, în prezent artist tatuator, este acuzat că ar fi racolat două minore, prin intermediul reţelelor de socializare şi le-ar fi violat. 

În locul unei sentinţe, judecătorii bârlădeni au dispus, astăzi, repunerea dosarului pe rol, în vederea punerii în discuţie a schimbării încadrării juridice, din viol în act sexual cu minori. Decizia magistraţilor vine după ce în timpul procesului una dintre victime şi-a retras plângerea, iar cealaltă şi-a nuanţat declaraţiile iniţiale. 

”În baza art.395 Cod Procedură Penală, repune cauza pe rol pentru a se pune în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului Lupu Flaviu Ştefan, din infracţiunea de viol prev de art.218 al.1 şi 3 lit c Cod penal împotriva persoanei vătămate P.A. în infracţiunea de act şSxual cu un minor prev de art.220 al.1 Cod penal. Fixează termen de judecată pentru a discuta schimbarea încadrării juridice la data de 29 august 2017 când se vor cita părţile prin aprod, cu scurtarea termenului la 2 zile libere”, se menţionează în hotărârea pronunţat marţi după-amiază de Judecătoria Bârlad.

Flaviu Lupu, autointitulat pe reţelele de socializare ”Casanova”, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, în iunie 2016. După ce dosarul a trecut de camera preliminară, una dintre victime a anunţat că îşi retrage plângerea, urmare a împăcării pe cale amiabilă cu inculpatul. În atare condiţii, pe 19 ianuarie, a.c., Judecătoria Bârlad, a dispus eliberarea din arest a tânărului şi luarea faţă de acesta a măsurii arestului la domiciliu. Decizia a fost contestată de procurori, însă instanţa de control judiciar, Tribunalul Vaslui, a menţinut hotărârea judecătorilor bârlădeni, astfel că tânărul a părăsit Penitenciarul Vaslui.

Pe durata arestului la domiciliu, tânărul are stabilite o serie de obligaţii, printre care şi interdicţia de a comunica, direct sau indirect, cu cealaltă persoană vătămată. 

A doua victimă, reaudiată

Surse judiciare au precizat pentru Adevărul că şi în cazul elevei de 14 ani care a rămas parte civilă în dosar. s-ar fi făcut presiuni pentru a-şi retrage plângerea. De altfel, deşi a fost audiată o dată, judecătorii bârlădeni au citat-o pe adolescentă pentru a se prezenta, în vederea reaudierii. 

Înainte de a fi arestat, Flaviu-Ştefan Lupu (23 ani) a lucrat în cadrul unui salon din oraş, ca hair stilist, ulterior deschizându-şi acasă un atelier de tatuaje. Împotriva lui au fost formulate două plângeri din partea părinţilor  a două fete de 14, respectiv 17 ani. Ambele victime au fost racolate pe conturile de socializare, modul de operare al inculpatui fiind asemănător.

Prima dintre victime avea doar 14 ani şi era elevă în clasa a VIII-a. Agresorul o cunoştea din vedere pe copilă şi i-a cerut prietenia pe Facebook. Potrivit unor surse judiciare, în cursul lunii februarie 2016, adolescenta s-a lăsat convinsă să se fotografieze topless. Agresorul ar fi folosit complimente, iar după ce a intrat în posesia pozelor compromiţătoare, ar fi şantajat-o spunând-i că va posta fotografiile pe internet dacă nu acceptă o întâlnire cu el.

Victimele, ademenite şi şantajate

Anchetatorii au precizat că la prima întâlnire, fata a fost luată de inculpat cu maşina, apoi a dus-o la el acasă, unde a obligat-o să facă sex oral cu promisiunea că va şterge pozele compromiţătoare. La scurt timp i-ar fi cerut o nouă întâlnire, folosind aceleaşi poze pentru a o şantaja. Minora a decis să le spună părinţilor ce a păţit. Imediat a fost depusă plângere penală pentru viol şi au fost demarate cercetările.

La două luni distanţă, în timp ce era cercetat deja pentru infracţiunea comisă asupra fetei de 14 ani, ar fi făcut o nouă victimă. Tot pe Facebook, ar fi racolat o liceană de 17 ani pe care a invitat-o la o cafea. Potrivit procurorilor, minora l-a respins categoric, motiv pentru care tânărul ar fi urmărit-o şi ar fi tras-o în maşină în timp ce aceasta mergea către liceu. Minora a fost condusă acasă la Lupu, unde ar fi batjocorit-o.

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite