VIDEO Bătaie în şcoală. Directoarea unei şcoli din judeţul Vaslui a fost pălmuită de profu' de engleză, fostul iubit al acesteia
0Două cadre didactice de la Şcoala gimnazială din Viişoara, judeţul Vaslui, care au avuit în trecut o relaţie amoroasă, s-au pălmuit şi înţepat cu pixul în incinta şcolii
Altercaţia violentă dintre cele două cadre didactice a avut loc în după-amiaza zilei de 3 decembrie. Cazul a ajuns în atenţia Postului de Poliţie Rurală Banca şi se fac cercetări pentru “loviri şi alte violenţe”.
Laura Sandu (33 ani), directoarea şcolii din localitatea vasluiană Viişoara şi Valentin Isac (36 de ani), profesor de engleză şi secretarul şcolii cu jumătate de normă, au uitat că sunt într-o instituţie de învăţământ şi s-au luat la bătaie. Motivul oficial este că secretarul nu-şi făcea treaba cu responsabilitate. Localnicii susţin contrariu, cei doi au avut o relaţie amoroasă timp de aproape 10 ani şi după ce s-au despărţit nu au reşit să separe sentimentele de obligaţiile pe care le au ca şi dascăli. Cert e că s-au bătut ca pe maidan, s-au lovit reciproc cu pumnii şi picioarele. Directoarea a folosit în apărare un pix cu care l-a zgâriat pe fostul iubit, momentan doar coleg şi subordonat.
“În plângerea depusă la poliţie, femeia reclamă că i-au fost aplicate două palme peste faţă. În acest sens a scos şi un certificat medico-legal din care reiese că a avut nevoie de două zile de îngrijir medicale”, a precizat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.
Contactată telefonic, Laura Sandu spus pentru “Adevărul”: “Dat fiind că incidentul s-a petrecut în incinta şcolii încerc să mă abţin în a da declaraţii până la finalizarea anchetei demarate de poliţişti. Ţin prea mult la această şcoală, am atribuţii de îndeplinit şi nu vrea să pătez imaginea instituţiei”. Ulterior s-a răzgândit şi explicat cum a decurs totul.
Cazul a ajuns şi în atenţia Inspectoratului Şoclar Judeţean Vaslui şi a fost demarată o anchetă. "Nu putem tolera în şcoli asemenea comportament, mai ales că este implicat şi directorul şcolii. Vom face şi noi o anchetă", a spus Gabriela Plăcintă, directtor general al ISJ Vaslui.
“Am auzit de la poliţie de această întâmplare regretabilă. Am mai auzit de discuţii ale lor, dar în niciun caz în incinta şcolii. Voi propune Inspectoratului să-i înlocuiască pe ammândoi. Aşa nu putem face educaţie”, a spus, pentru “Adevărul”, Liviu Pîrciu, primarul de Viişoara.
Bătaie în cancelarie
Un incident similar s-a petrecut în urmă cu aproape două luni în altă şcoală vasluiană. Două cadre didactice, Alina Năsui (34 ani) - şi Carmen Geanina Tamaş (26 ani) s-au luat la păruit pe holul şcolii din Şuletea. Profesoara Năsui i-a reproşat celeilalte că, Ciprian Tamaş - primarul comunei şi soţ al celei din urmă, ar fi avut nişte datorii neplătite către soţul ei. Deranjată de reproşurile colegei, la un moment dat, învăţătoarea (Geanina Tamaş) a desfăcut capacul de la o sticlă cu suc şi a stropit-o pe profesoară. În replicã, Alina Năsui i-a aplicat câteva palme. Ţipetele învăţătoarei au fost auzite de un alt cadru didactic, sora acesteia, care a încercat să le despartă. Cele trei cadre didactice au intrat în cancelarie, unde au continuat să se îmbrâncească şi să se lovească.
Citeşte şi:
Bătaie în cancelarie. Două profesoare s-au luat la păruială într-o şcoală din judeţul Vaslui