Autorităţile vasluiene dau asigurări că nu vor mai fi luate prin surprindere de căderea zăpezii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile asigură vasluienii că nu vor mai avea probleme din cauza căderilor de zăpadă. Aceleaşi asigurări au fost date şi în anii trecuţi, numai că socoteala din birouri nu s-a potrivit cu cea de pe drumuri.

Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui a anunţat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă că lucrările pentru pregătirea sezonului rece sunt în grafic, astfel încât pe drumurile judeţene să nu existe probleme odată cu cădrea zăpezii. „Pregătirile pentru iarnă sunt în plină desfăşurare.  Am fost numit din partea CJ în comandamentul care va răspude de deszăpezire. Suntem în plină campaie de reparaţie a utilajelor şi transport al materialelor antiderapante, în zonele cu probleme şi la drumurile situate în pante. Pietruirea drumurilor este pe ultima sută de metri şi sper ca prin societatea noastră de drumuri să putem duce la bun sfârşit toate sarcinile pe domeniul deszăpezire”, a declarat vicepreşedintele CJ Vaslui, Vasile Mihalachi. La rândul său, preşedintele instituţiei, Dumitru Buzatu, a precizat că o parte dintre lucrările de deszăpezire se vor face pe datorie,ca în fiecare an. „Sigur, în anii trecuţi au fost anumite perioade de aşteptare, poate vor mai fi şi anul acesta, dar nu vom avea probleme cu banii.Este normal ca mai întâi să se lucreze şi apoi să se plătească lucrările”, a declarat Dumitru Buzatu. În sezonul rece trecut, judeţul Vaslui a cheltuit pentru problemele legate de deszăpezire suma de 700.000 de lei. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite