Amendă record pentru un basarabean care a încercat să introducă în România anabolizante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Percheziţii la o fabrică de anabolizante din Piteşti. FOTOCristi Ionică

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei  Albiţa împreună cu lucrătorii vamali au descoperit,  la controlul unui mijloc de transport, în borseta unui bărbat, cu cetăţenie română şi moldovenească, substanţe anabolizante.

Acesta s-a prezentat în vamă noaptea trecută  pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pasager într-un microbuz marca Mercedes. Pentru valorificarea unei informaţii aflate în lucru, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport.

În urma controlului efectuat, echipa comună, formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, a descoperit ascunsă într-o borsetă, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, cantitatea de 370 de comprimate, tablete şi fiole, care conţineau substanţe anabolizante (Oxandrolin, Clomed şi Primabol). Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii anabolizantelor în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 30.000 lei.

Pe aceeaşi temă:

Două maşini furate au fost descoperite într-o singură noapte la Albiţa

FOTO Albiţa, poarte de ieşire a maşinilor furate din UE

FOTO Imaginaţia traficanţilor de la Albiţa nu are limite: ţigări de contrabandă ascunse în cabina de toaletă

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite