Accident mortal la ieşirea din Vaslui. Victima, o femeie de aproximativ 40 ani, nu a fost identificată
0
O femeie de aproximativ 40 ani a fost accidentată mortal noaptea trecută pe Drumul Naţional 2F, la ieşirea din Vaslui spre Rediu. Şoferul, un taximetrist din Vaslui, este cel care a anunţat producerea accidentului la 112.
Conducătorul auto, în vârstă de 33 ani, se deplasa la volanul unui autoturism Dagia Logan, taximetru, în direcţia Rediu - Vaslui. El a declarat poliţiştilor că nu a observat pietonul care se deplasa pe acelaşi sens de mers. Femeia era îmbrăcată cu o geacă de culoare neagră şi blugi de culoare închisă.
La faţa locului, pe lângă poliţiştii rutieri, s-a deplasat un echipaj de la Ambulanţă, însă cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru victimă, aceasta fiind decedată.
"Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Victima nu a fost încă identificată, asupra sa nefiind descoperit niciun act de identitate sau alte bunuri. Poliţiştii fac cercetări pentru idetificarea acesteia", a precizat Mihaela Ştraub purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.