A trecut graniţa ilegal ca să meargă la muncă în Italia, dar a fost prins de poliţiştii de frontieră vasluieni
0Un bărbat învârstă de 26 de ani din Republica Moldova s-a ales cu dosar penal dupâ ce a fost prins de poliţiştii de frontieră vasluieni că a trecut graniţa ilegal, trecând înot râul Prut.
Potrivit Sectorului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Vaslui, bărbatul a fost observat, noaptea trecută, de operatorul de serviciu care executa misiunea pe au autospecială cu termoviziune. Basarabeanul se îndrepta dinspre localitatea Vetrişoaia spre zona de frontieră şi-, câteva ore mai târziu, acesta a fost prins şi reţinut de poliţişti.
„Persoana depistată nu avea documente de identitate asupra sa şi a declarat că are vârsta de 26 de ani, este de cetăţenie din Republica Moldova şi că a trecut râul Prut înot pe direcţia localităţii Hănăşeni, Republica Moldova, cu intenţia de a ajunge în Italia în căutarea unui loc de muncă. În urma cercetărilor efectuate în comun cu organele de graniţă vecine s-a confirmat cele declarate de persoana depistată, referitor la identitatea sa“, ne-a declarat Nelu Zaharia, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit dosar penal basarabeanului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat.
Citeşte şi:
A trecut Prutul înot în speranţa că va ajunge în Italia să muncească