Victimele comunismului au fost comemorate la Turnu Severin. Amintiri din iadul deportării în Bărăgan
0Duminică, la Turnu Severin, în ziua prăznuirii celor 40 de Sfinţi Mucenici din Sevastia Armeniei, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politic, filiala Mehedinţi, a organizat un ceremonial de comemorare a tuturor luptătorilor anticomunişti din România Ceremonia a avut loc în faţa monumentului dedicat victimelor comunismului din parcul Dragalina.
Un sobor de preoţi a oficiat slujba parastasului pentru sufletele tuturor mehedinţenilor ce s-au mutat la Domnul şi au trecut prin grele încercări în timpul deportărilor şi strămutărilor de amploare în Câmpia Bărăganului.
La monumentul ridicat în parcul Dragalina din municipiu, numeroşi membri ai asociaţiei au înălţat timp de câteva minute, împreună cu preoţii, rugăciune în memoria rudelor şi apropiaţilor, care au pierit în timpul regimului comunist.
„Ca în fiecare an de 9 martie, ne întâlnim ca să comemorăm martirii noştri executaţi în închisorile comuniste, dată care coincide şi cu ziua celor 40 de mucenici care şi-au jertfit viaţa în aceleaşi condiţii, pentru credinţă, ca şi cei 4000 de deţinuţi politic, care şi-au jertfit viaţa în închisori, în temniţele şi lagările de muncă forţată pentru biruinţă, pentru dreptate, pentru demnitate, pentru libertate. În tot judeţul Mehedinţi mai suntem în viaţă 16 deţinuţi politic, din strămutaţi mai suntem vreo 300-400, fiindcă sunt mai tineri, s-au născut acolo în Bărăgan şi ei trebuie să rămână în continuare să ne ducă stindardul luptei mai departe pentru dreptate şi pentru libertate”, spune Dumitru Dragomir, fost deţinut politic.
„Noi ne-am făcut această datorie de onoare, de conştiinţă şi de sentiment patriotic faţă de predecesorii noştri deţinuţi politic şi deportaţii în semilagărele de muncă forţată. A devenit o tradiţie la noi în Mehedinţi să organizăm evenimente comemorative şi marcante, cum este ziua de astăzi, ziua celor 40 de mucenici, 18 iunie – ziua deportărilor şi dislocărilor în semilagărele de muncă din Bărăgan şi mai este în luna iulie, când în colaboare cu Episcopia Severinului şi Strehaiei, comemorăm cei trei martiri eroi împuşcaţi în 1949 în comuna Isverna”, a precizat dr. Grigore Drăghia, preşedintele AFDP din Mehedinţi.
Georgeta Mitruţiu, acum în vârstă de 75 de ani, fiica unui negustor cunoscut în Turnu Severin, îşi aduce aminte cu tristeţe momentul în care împreună cu familia sa a luat drumul pribegiei, goniţi de comunişti din propria casă.
„Aveam 9 ani atunci când ne-a scos afară din casă, au pus cheia pe uşă şi aşa cu ce am avut pe mine ne-au dat drumul în stradă. Familia mea se compunea din părinţii mei şi o soră. Tatăl meu era negustor, avea magazin de încălţiminte pe Strada Mare, avea câteva case, părinţii erau oameni înstăriţi. Tata a făcut avere muncind de mic la patron. Am umblat prin toată ţara ca nişte milogi fiindcă din cauza statutului nostru nu ne primea nimeni, nici măcar neamurile noastre nu ne-au primit, le era frică. În timpul acesta, tatăl meu s-a îmbolnăvit, dar totuşi el ţinea familia, sora mea, de asemenea, s-a îmbolnăvit, iar eu după un an de zile am rămas anchilozată complet, nu am mai putut să-mi mai mişc mâinile. Am avut noroc de nişte oameni cu suflet, care au chemat avionul şi atunci mi-au adus nişte medicamente care m-au salvat. După şase ani şi şase luni ne-am întors în Severin, dar nu am mai găsit nimic, în casă mai erau doar pereţii, Cooperativa Prestarea şi Progresul puseseră mâna pe casele noastre, una din case pe care o foloseaua ca tâmplărie chiar luase foc în timpul acesta. Acum când ne-am revendicat drepturile am umblat prin tribunale şi am cheltuit foarte mulţi bani şi am recuperat nişte clădiri care nu mai sunt clădiri în adevăratul sens al cuvntului, doar nişte pereţi”, spune Georgeta Mitruţiu.
Acum după 63 de ani de la teribila noapte de Rusalii (18/19 iunie 1951), aşa cum a fost trăită de românii condamnaţi la inexistenţă, care s-au întors din iad, scriitorul severinean Victor Rusu povesteşte cumplitul episod din viaţa sa, care i-a marcat copilăria şi adolescenţa.
„Ne-au luat fără nicio vină, cu legi absurde, fără nicio judecată, pur şi simplu în baza unui decret pe care nici nu l-am cunoscut, decât foarte târziu, care a dictat strămutarea noastră în Bărăgan. Modalitatea de a ne lua din casele noastre a fost de-a dreptul barbară, a avut multă violenţă şi neomenie în ea. Ne-au arestat la miezul nopţii, ne-au obligat să părăsim în câteva ore o gospodărie bogată, că noi eram oameni bogaţi în sat – de aceea ne deportau, cu ce am putut să punem într-o singură căruţă. Ne-au aruncat în vagoane de transportat animale şi ne-au dus zile întregi până la gara din Ciulniţa. Acolo am stat în bordeie, în case de chirpici, acolo am făcut foamea, acolo am fost umiliţi, batjocoriţi. Eu aveam atunci 9 ani şi ne-am întors când aveam 14 ani. Pot să spun că eu nu am avut copilărie şi prima parte a adolescenţei mele mi-au furat-o, ca la o masă de montaj la un film, domnii bolşevici cu o foarfecă mi-au tăiat secvenţele acestea din viaţa mea pentru totdeauana. Nu am avut copilărie, nu am avut adolescenţă, mi-au confiscat-o, mi-au brutalizat-o, mi-au călcat-o în picioare”, povesteşte scriitorul.
În fiecare an supravieţuitorii torturii comuniste îi pomenesc şi îi cinstesc pe eroii neamului care au plătit cu sângele lor credinţa în idealurile de dreptate şi libertate.
Citiţi şi:
Dumitru Dragomir, fost deţinut politic: „Nu aveai voie nici să te uiţi sus la cer”
Se încarcă comentariile...
