Un severinean şi-a lovit maşina imediat după ce a cumpărat-o dintr-un târg de autoturisme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ghinion curat pentru un severinean, care nu s-a bucurat prea mult de un autoturism achiziţionat dintr-un târg din municipiul Drobeta Turnu Severin. Aflat la volanul Fordului, proprietarul acestuia a fost protagonistul unui accident de circulaţie pe Calea Craiovei, la scurt timp după ce cumpărase maşina.

Imediat cum a ieşit de pe poarta târgului, proaspătul proprietar al unui autoturism „Ford” l-a accident la ieşire din Drobeta Turnu Severin spre Craiova. Se pare că din cauza unei manevre greşite, acesta a lovit o Dacie papuc staţionat regulamentar pe partea dreaptă a drumului, dar şi un alt autoturism care circula regulamentar spre Craiova.

„Pe Calea Craiovei, la intrarea în municipiul Drobeta Turnu Severin, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. În urma accidentului au rezultat trei victime, care au fost transportate cu ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Mehedinţi. Momentan se efectuează cercetări  la faţa locului”, a precizat Roxana Vişan de la Biroul de Presă al IPJ Mehedinţi.

Proprietarul a fost scos din autoturism de către pompierii de la Serviciul de Descarcerare.

„Un echipaj de descarcerare SMURD s-a deplasat pe Calea Craiovei pentru a interveni la un accident rutier. La sosirea echipajelor au fost găsite două victime, una era încarcerată, stabil hemodinamic, a fost scoasă de către echipa de descarcerare şi SMURD şi predată serviciului de Ambulanţă”, a precizat plutonierul Albert Mufturel  de la ISU Mehedinţi.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite