Un  taximetrist băut la volan şi-a băgat clienţii în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii l-au testat şi avea o alcoolemie de 0,39 mg/l în aerul expirat
Poliţiştii l-au testat şi avea o alcoolemie de 0,39 mg/l în aerul expirat

Un taximetrist băut la volan, pe DN 6, în localitatea Şimian a intrat în această noapte cu maşina în spatele unui TIR. Toţi cei trei clienţi ai taximetristului, două tinere şi un bărbat au ajuns la spital, bărbatul cu traumatisme severe la cap. Şoferul a fost şi el rănit la cap, dar a refuzat să meargă la spital

Faptul că se afla la serviciu şi trebuia să-şi transporte clienţii în siguranţă acasă nu l-a oprit pe taximetristul severinean să dea peste cap câteva pahare. Solicitat apoi de cei trei clienţi, omul a urcat la volan cu intenţia să-i ducă acasă.

Nu a reuşit, pentru că la intrarea în localitatea Şimian, pe DN 6, a depăşit un autotren, dar apoi nu l-a mai văzut pe cel de-al doilea care urma să oprească pe dreapta. A intrat direct sub TIR, în partea din spate. Supărat nevoie mare de ce făcuse, bărbatul şi-a vărsat nervii pe jurnalişti, dar şi pe unul din martorii accidentului.

Băut fiind, iniţial taximetristl nici nu a vrut să recunoască că el era la volan, ci le-a spus oamenilor legii că şoferul a fugit. Ulterior însă a recunoscut că el a condus taxi-ul. Poliţiştii l-au testat şi avea o alcoolemie de 0,39 mg/l în aerul expirat.

Bărbatul este cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului, în cazul lui cu circumstanţe agravante şi va rămâne fără permisul de conducere.


 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite