Top 10 bancuri cu personaje istorice. Cum a aplanat Regele Prusiei conflictul dintre două contese certăreţe
0
„Adevărul“ vă propune astăzi o selecţie cu cele mai bune bancuri pe internet cu diverse personaje istorice. Regele Solomon, Winston Churchill ori de Friederich cel Mare sunt doar câteva din numele care apar în aceste glume.
1. Un mareşal, cunoscut pentru moralitatea exemplară, este decorat de Friederich cel Mare:
- Majestate, nu pot primi această distincţie decât pe câmpul de luptă...
- Primeşte-o şi taci din gură! Nu pot începe din cauza asta un război.
2. Aflat în audienţă la curtea împăratului Austriei, Horia este întrebat de un conte de unde vine.
- Vin din Ardeal, domnule!
- Ah, din ţara unde oamenii mănâncă măgari!
- Domnul conte a fost vreodată pe acolo? Sigur că am fost!
- Atunci, mă mir că aţi scăpat nemâncat!
3. Cu prilejul unei lupte navale, care are loc în largul insulelor Wight, contele Montrand, secretarul lui Taileyrand, devine prizonier pe un vas de război englez. Căpitanul îl invită la un pahar de şampanie şi toastează:
- În cinstea francezilor, care toţi sunt nişte zdrenţe! Nu fac nicio aluzie!
Spiritual, Montrand răspunde:
- În sănătatea englezilor, care toţi sunt nişte gentlemani. Nu fac nicio aluzie!
4. Vizitând o închisoare, înţeleptul rege Solomon îi întreabă pe deţinuţi pentru ce delicte au fost închişi:
- Nu ştiu, zice unul dintre ei, eu sunt nevinovat, stăpâne!
- Şi tu? De ce eşti închis?
- Din greşeală, stăpâne... Sunt mai nevinovat decât un prunc!
Toţi spun că au fost închişi pe nedrept, în afară de ultimul, care zice:
- M-au închis pentru că sunt un tâlhar. Am furat şi de la bogaţi, dar şi de la săraci...
- Deţinutul ăsta să fie eliberat, ordonă regele. Aici sunt numai oameni cinstiţi şi s-ar putea să-i corupă.
5. Preşedintele Lyndon Johnson este renumit pentru capacitatea lui de a se descurca în situaţii critice. Internat în spital, în urma unui infarct, el îi telefonează soţiei:
- Draga mea, ştii că am două costume în lucru, la croitor?
- Da! Unul negru şi unul gri.
- Du-te, te rog, la croitor şi spune-i că, deocamdată, costumul gri mai poate aştepta. Să se ocupe de cel negru, de care se pare că voi avea nevoie!
6. În sala tronului se aud voci certăreţe din anticameră. Frederich cel Mare îşi întreabă valetul:
- Ce se întâmplă acolo?
Majestate, două contese se ceartă care să intre prima la dumneavoastră.
Frederich dispuse, după o clipă de gândire:
- Spune-le să intre mai întâi cea mai urâtă şi mai bătrână!
Valetul iese, iar în anticameră se face linişte. Contesele pleacă amândouă.
7. Nancy Astor, prima femeie aleasă deputat în parlamentul britanic, se întâlneşte pe coridor cu Winston Churchill. După un schimb de replici nu prea amabile, Lady Astor spune:
- Dacă aş fi soţia dumneavoastră, v-aş turna otravă în cafea!
- Iar eu, soseşte replica lui Churchill, dacă aş fi soţul dumneavoastră, aş bea-o liniştit!
8. - Probabil vă simţiţi extraordinar, văzând câtă lume se adună când vorbiţi, îi spune o admiratoare lui Winston Churchill.
- Adevărat, dar nu uit niciodată că, dacă în loc să ţin un discurs, aş fi spânzurat, s-ar aduna de trei ori mai multă lume...
9. La funeraliile regelui Eduard al VII-lea, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei stă lângă preşedintele S.U.A., Theodore Roosevelt. Cu obişnuitul său ton de superioritate, Wilhelm îi spune preşedintelui american:
- După ceremonie, vino la mine! Te aştept la ora două. Am patruzeci şi cinci de minute la dispoziţie.
Vrând să-i servească o lecţie de politeţe, Roosevelt îi răspunde:
- Voi fi punctual! La două fix voi fi acolo, deoarece nu vă pot acorda decât douăzeci de minute...
10. Pe vremea reginei Victoria, Disraeli, prim-ministrul Marii Britanii, este întrebat care este deosebirea între o nenorocire şi o calamitate.
Dacă Gladstone (marele său adversar politic) ar cădea în Tamisa, asta ar fi o nenorocire, dar dacă cineva l-ar salva de la înec, ar fi o adevărată calamitate.
[<a href="//storify.com/Alinavasile/bancuri" target="_blank">View the story "Bancuri " on Storify</a>]