Târg de antichităţi şi decoraţiuni la Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Meşterii populari pe esplanada Casei Tineretului FOTO Corina Macavei
Meşterii populari pe esplanada Casei Tineretului FOTO Corina Macavei

Societatea cultural-artistică DUNARIS Mehedinţi, în colaborare cu partenerii-fondatori Consiliul local şi Primăria Drobeta Turnu Severin şi Fundaţia pentru Tineret Mehedinţi, organizează în perioada 20-23 aprilie a.c., la Drobeta-Turnu-Severin, zona esplanada Casei Tineretului, Târgul de Arată Manuală, Decoraţiuni şi Antichităţi “Severin-Deco-Art” – ediţia I.

Manifestarea, aflată la prima ediţie, se adresează meşterilor populari şi artiştilor artizani din municipiul Drobeta Turnu Severin, care creează diferite obiecte manufacturiere, din diferite materiale - lemn, carton, hârtie, textilă, sticlă, metal etc. - menite să decoreze diferite spaţii casnice sau profesionale, să ofere bucurie şi încântare. Produsele realizate reprezintă o combinaţie de simţ practic şi simţ artistic, de estetic şi pragmatism, de valoare artistică şi valoare strict uzuală.

Evenimentul doreşte, de asemenea, să promoveze creativitatea meşteşugului tradiţional sau contemporan, care utilizează sau reutilizează obiecte şi materiale vechi ori ieşite parţial din circuitul curent, şi care, prin migală şi imaginaţie, constituie materie primă ce este reintegrată în operele meşterilor şi artiştilor populari sau moderni.

SEVERIN DECO-ART are şi o componentă educaţională prin atelierele de artă manuală - workshop-uri tip hand-made - sau de recondiţionare a obiectelor vechi, ateliere ce vor promova în rândul generaţiilor tinere interesul pentru confecţionarea de obiecte de decor, artizanat, accesorii, prin diferite tehnici româneşti sau străine, cum ar fi arta răsucirii şi împachetării hârtiei – quilling şi origami - croşetatul, împletituri, gablonzuri, goblenuri, pictură pe sticlă, porţelan etc.

În cadrul unor asemenea ateliere se vor deprinde şi din secretele meşteşugului întreţinerii şi/sau recondiţionării unor obiecte vechi, tip antichităţi sau vintage, deopotrivă cu cultivarea gustului pentru arta păstrării şi perpetuării unor tradiţii de familie sau ale comunităţii.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite